Londra pregătește livrări aeriene de ajutor umanitar în Gaza și sprijină evacuarea copiilor bolnavi

62560654
Getty

Regatul Unit se pregăteşte să livreze pe cale aeriană ajutor umanitar populaţiei din Fâşia Gaza aflate în ''nevoie disperată'', a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

„Premierul (Keir Starmer) a explicat cum va pune în practică Regatul Unit planurile ce vizează colaborarea cu parteneri precum Iordania pentru a livra ajutorul pe calea aerului şi pentru a evacua copiii ce au nevoie de asistenţă medicală”, a declarat reprezentantul Londrei, într-un comunicat publicat la finalul unei convorbiri telefonice între Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz.

Cei trei lideri au convenit că „va fi vital să se asigure că sunt puse în aplicare planuri pentru transformarea urgent necesarei încetări a focului în pace durabilă”.

Sprijinită de SUA şi Israel, Fundaţia umanitară Gaza (GHF) a început să distribuie produse alimentare pe 26 mai în Fâşia Gaza, după o blocadă de peste două luni impusă de Israel faţă de accesul oricărui ajutor umanitar şi în pofida avertismentelor privind riscul de foamete.

ONU şi principalele organizaţii umanitare internaţionale au refuzat să lucreze cu GHF, afirmând că această fundaţie serveşte intereselor militare israeliene şi încalcă principiile umanitare de bază.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62559436
Trump: „Hamas vrea să moară”. SUA s-au retras din negocierile pentru încetarea focului în Gaza

Președintele Donald Trump a declarat vineri că Hamas „nu a vrut să încheie un acord” și că „vor să moară”, susținând că gruparea dorește să păstreze ostaticii pentru a-și menține puterea de negociere.

62562579
Orban amenință să blocheze bugetul UE pe șapte ani. Condiția categorică pusă la Băile Tușnad

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat sâmbătă că Guvernul Ungariei nu va sprijini noul buget pe șapte ani al Uniunii Europene dacă Bruxellesul nu deblochează toate fondurile UE suspendate pentru țara sa.

62562718
Atacurile israeliene din Gaza au sfârșit cu cel puţin 11 morţi în zone unde mii de oameni aşteptau ajutoare

Cel puţin 11 persoane au fost ucise sâmbătă în atacuri aeriene israeliene în care mii de oameni s-au adunat pentru a obţine hrană, declară martori, în Fâşia Gaza pe care o asediază şi devastată de peste 21 de luni de război.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.