Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice, înaintea alegerilor parlamentare
Un grup de hackeri, ”Ghostwriter”, care ”împleteşte atacuri cibernetice convenţionale, dezinformarea şi operaţiuni de influenţare” atacă Germania ”de ceva timp”, acuză o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Externe, Andrea Sasse.
Înaintea alegerilor parlamentare germane, prevăzute la 26 septembrie, grupul a încercat, cu ajutorul unor e-mailuri de tip phising şi alte mijloace, să obţină informaţii de contectare ale parlamentarilor de la nivel federal, cu scopul de a le fura identitate, precizează ea.
”Aceste atacuri ar putea fi nişte pregătiri ale unor operaţiuni de influenţare, precum campanii de dezinformare vizând alegerile parlamentare”, a denunţat ea în faţa presei, la Berlin, informează News.ro.
”Guvernul german deţine informaţii fiabile în baza cărora activităţile Ghostwriter pot fi atribuite unor actori cibernetici ai statului rus, şi anume serviciului militar de informaţii clasificate GRU”, a acuzat ea.
Berlinul denunţă ”aceste activităţi inacceptabile drept un pericol la adresa Republicii Federale Germania şi a procesului democratic de luare a deciziilor şi drept o presiune gravă asupra relaţiilor bilaterale”, a subliniat ea.
Germania îndeamnă Guvernul rus să înceteze aceste activităţi imediat şi a cerut în mod direct unor oficili ruşi, cel mai recent în cadrul unei reuniuni, joi şi vineri, a unui grup de lucru germano-rus privind politica securităţii, în cadrul căreia adjunctul ministrului german de Externe Miguel Berger i-a prezentat această problemă adjunctului său rus, a precizat ea.
Sasse nu a dorit să comenteze cu privire la amploarea acestor atacuri cibernetice sau la eventuale pagube, însă le-a denunţat drept ”complet inacceptabilce” şi a subliniat că ”Guvernul german îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare”.
Directorul serviciului german de informaţii clasificate interne anunţa, la jumătatea lui iulie, că începând din februarie agenţia sa a observat activităţi care se concentrează asupra unor tentative de phishing a unor conturi private de e-mail ale unor parlamentari de la nivel federal şi de land şi ale unor colaboratori ai acestora.
El preciza atunci că puţine dintre aceste atacuri au avut succes, iar în aceste cazuri au cauzat puţine pagube.
Germania alege la 26 septembrie un nou Parlament, care va stabili succesorul Angelei Merkel, care nu mai candidează după 16 ani de putere.
Rezultatul acestui scrutin este foarte deschis, în contextul în care principalele partide sunt creditate cu scoruri apropiate.