Fostul consilier de securitate al lui Trump critică strategia acestuia față de Moscova. „S-a predat efectiv lui Putin”

John Bolton
Getty

John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională în timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump (2016-2020), a denunţat într-o intervenţie la CNN miercuri seara strategia lui Trump în relaţia cu Moscova.

 

John Bolton a spus că după discuţia din aceeaşi zi a preşedintelui american cu liderul rus Vladimir Putin, la Kremlin se bea vodcă "direct din sticlă", potrivit publicaţiei Rawstory.com.

John Bolton, care i-a fost consilier lui Trump din 2018 până în 2019 şi a fost implicat în negocieri cu Rusia, a intervenit în cadrul emisiunii "The Source", moderată de prezentatoarea Kaitlan Collins.

Întrebat despre aşteptările sale de la viitoarea întâlnire a preşedintelui Trump cu omologii săi rus şi ucrainean, Bolton a răspuns că nu mai are niciun fel de aşteptări. "Cred că ştim exact ce se va întâmpla", a spus el. "Preşedintele Trump s-a predat efectiv lui Putin înainte ca negocierile să fi început".

Despre afirmaţiile secretarului american al apărării, Pete Hegseth, făcute miercuri la Bruxelles, fostul consilier a spus că acestea par "termenii unui acord care ar fi putut fi scris la Kremlin". Hegseth a declarat că nu este "realist" ca Ucraina să poată reveni la graniţele sale de dinainte de 2014, când Rusia a început să îi ocupe din teritoriu, şi nici să adere la NATO în urma unui acord de pace.

Citește și
John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA
John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA

În acest context, Bolton - un critic acid al actualului preşedinte american - a remarcat că administraţia Trump a inversat mai multe poziţii ale politicii externe americane, inclusiv ca Ucrainei să-i fie redate suveranitatea deplină şi integritatea teritorială. "Asta a dispărut", spuse el.

Orice idee că Ucraina ar putea adera la NATO pare, de asemenea, să fi luat sfârşit, a spus el. "Putin a obţinut astăzi o serie întreagă de victorii. Este greu să le cuprindem pe toate", a concluzionat Bolton.

Fostul consilier a declarat că Donald Trump a căzut victimă "campaniei de linguşire" a lui Putin după ce preşedintele rus l-a eliberat pe Marc Fogel, profesor american încarcerat în Rusia, şi l-a făcut pe Trump să devină "centrul atenţiei".

Totodată, Bolton a denunţat administraţia Trump pentru că "a aruncat în aer" poziţia NATO cu privire la Ucraina. "Acesta este un prejudiciu palpabil la adresa securităţii naţionale americane" şi face orice altă fostă republică din Uniunea Sovietică "vulnerabilă", a declarat fostul oficial american.

"Capitularea" va fi semnată de Donald Trump, a afirmat Bolton, potrivit căruia confirmarea lui Tulsi Gabbard, o fostă democrată cu opinii proruse trecută în tabăra republicanilor în funcţia de director al Serviciului Naţional de Informaţii, nu l-ar putea face pe Putin "mai fericit". Ea se va dovedi "nocivă" pentru securitatea naţională a SUA, iar aliaţii se vor gândi de două ori înainte de a transmite informaţii SUA, a spus el.

"În această seară se bea vodcă direct din sticlă la Kremlin. A fost o zi mare pentru Moscova", a mai spus Bolton în încheiere.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
John Bolton, fost consilier al lui Trump, ar putea intra în cursa pentru nominalizarea republicană, ca să-l oprească pe Trump
John Bolton, fost consilier al lui Trump, ar putea intra în cursa pentru nominalizarea republicană, ca să-l oprească pe Trump

Donald Trump s-ar putea confrunta cu un fost aliat în cursa pentru nominalizarea republicană la președinția din 2024.    

John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA
John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA

Lovituri de stat au fost orchestrate de SUA în lume, recunoaște fostul consilier al ex-președintelui Donald Trump. Asaltul de la Capitoliu nu se încadrează însă aici, consideră John Bolton.

John Bolton: NATO s-ar putea dezintegra dacă Trump câştigă un al doilea mandat
John Bolton: NATO s-ar putea dezintegra dacă Trump câştigă un al doilea mandat

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, John Bolton, a avertizat într-un interviu difuzat vineri de agenţia dpa că NATO s-ar putea dezmembra dacă preşedintele american Donald Trump câştigă un al doilea mandat.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.