Donald Trump a luat decizia. Ce se va întâmpla dacă pierde alegerile prezidențiale din SUA
Întrebat dacă se vede candidând din nou peste patru ani dacă nu va avea succes în a treia sa candidatură consecutivă la Casa Albă, fostul preşedinte, în vârstă de 78 de ani, a declarat în emisiunea ”Full Measure” a lui Sharyl Attkisson: ”Nu, nu cred. Cred că asta va fi - asta va fi. Să sperăm că vom avea succes”.
Trump se confruntă cu o cursă strânsă împotriva vicepreşedintelui democrat al SUA, Kamala Harris, sondajele arătându-i pe cei doi la egalitate în state-cheie care ar putea fi decisive în stabilirea câştigătorului, chiar dacă Harris a început să se distanţeze în sondajele la nivel naţional.
Donald Trump a continuat să pună în mod fals pierderea alegerilor din 2020 în faţa preşedintelui democrat Joe Biden pe seama fraudei electorale pe scară largă şi se confruntă cu acuzaţii penale federale şi de stat pentru eforturile de a anula rezultatele alegerilor.
El a negat orice infracţiune şi a prezentat acuzaţiile ca fiind un atac politic împotriva sa, adoptând în acelaşi timp o retorică tot mai distopică în cazul în care ar pierde în 2024. El a lansat, de asemenea, o serie de afaceri în cadrul ultimei sale campanii, inclusiv Trump Media (DJT.O), NFT-uri şi adidaşi, monede şi criptomonede marca Trump.
Trump, care a vorbit cu Attkisson în staţiunea sa din Florida, a mai spus că este ”prea devreme” să facă înţelegeri cu persoane pentru orice poziţie în cabinetul său de la Casa Albă, în cazul în care va câştiga în noiembrie.
Harris, în vârstă de 59 de ani, între timp, a prezentat cursa ca fiind un moment critic pentru democraţia americană, chiar dacă încearcă să se concentreze pe probleme de bucătărie, cum ar fi costurile pentru familii şi locuinţe.