O mare întrebare a rămas fără răspuns după noua tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump

×
Publicitate

„Retorica democraților” îi face pe oameni să mă atace. Este mesajul lui Donald Trump, care își acuză rivalii pentru tentativa de asasinat care l-ar fi vizat duminică, în timp ce juca golf în Florida.

Anchetatorii nu își explică cum de știa suspectul că fostul președinte se afla acolo, în condițiile în care a fost vorba de o vizită de ultim moment.

Individul, un bărbat de 58 de ani, care obișnuia să îl critice pe Trump în mediul online, a fost inculpat pentru două acuzații legate de posesia unei arme de foc.

Polițiștii spun că a acționat, cel mai probabil, singur.

Ryan Routh părea să zâmbească atunci când a fost arestat de polițiștii din Florida, pe o autostradă, la 60 de kilometri departare de terenul pe care Donald Trump juca golf.

William Snyder, șerif: „Arăta precum cineva care tocmai a plecat de la un picnic la biserică și se îndreaptă spre casă. În ciuda desfășurării de forțe, el era calm, ca și cum se pregătea să iasă la cină.”

Individul de 58 de ani a apărut ieri în fața unui judecător pentru a răspunde la două acuzații privind regimul armelor de foc, așadar fără vreo legătură cu presupusa tentativă de asasinare. Și la tribunal a avut aceeași atitudine relaxată.

Terry Spencer, Associated Press: „Înainte de audiere, Routh a stat cu avocatul său din oficiu. A vorbit, a zâmbit, a râs. Arăta ca cineva care are o discuție la o cafea."

Potrivit documentelor prezentate în instanță, bărbatul a stat ascuns în tufișurile care mărginesc terenul de golf aproximativ 12 ore. Un agent de la Serviciul Secret i-a zărit pușca semi-automată, de design sovietic, ieșind din desiș și a deschis focul.

Ric Bradshaw, șerif: „Suspectul nu a apucat să tragă datorită reacției rapide a agentului Secret Service.”

A fost rănit și a fugit cu mașina. La fața locului, polițiștii au găsit arma și două rucsacuri pline cu plăci ceramice. Scopul lor, potrivit anchetatorilor: să funcționeze ca o armură improvizată.

Ryan Routh lucra pe cont propriu în domeniul construcțiilor. Avea o pasiune pentru arme și a avut nu doar o dată probleme cu legea, fiind acuzat, printre altele, de posesie de bunuri furate, de fals în acte și deținerea ilegală a unei mitraliere.

După începerea războiului din Ucraina, s-a remarcat ca un aprig susținător al Kievului, lansând apeluri pătimașe pentru strângerea de donații și acțiuni de voluntariat. In 2022 a acordat, din Ucraina, un interviu si pentru presa romana, publicatiei Newsweek. Era prezentat drept un recrutor pentru legiunea străina.

Legiunea străină - unitate militară formată din voluntari de peste graniță - a negat vehement legăturile cu suspectul. Routh nu a apucat să plece pe front. A fost întors din drum la granița dintre Polonia și Ucraina.

Eric Tucker, jurnalist Associated Press: "Nu știm cu adevărat nimic, în acest moment, despre motivul său, dar știm că este cineva cu activitate intensă în mediul online. Era foarte animat și avea o furie intensă cu privire la problemele mondiale, la Ucraina și China. Așadar, va trebui să vedem în ce măsură unele dintre acestea au jucat un rol în ceea ce s-a întâmplat."

Trump a lăudat intervenția rapidă a Serviciului Secret, deși a fost pentru a doua oară în două luni când a ajuns in vizorul unui atacator.

Jonathan Wackrow, fost agent Secret Service: „Întrebarea la care Serviciul Secret va trebui să găsească răspunsuri este: cum a fost gestionat perimetrul exterior? Cum a reușit acest trăgător să ajungă la perimetrul exterior, o zonă care ar fi trebuit să fie identificată anterior drept o vulnerabilitate?"

Pe de altă parte, Joe Biden a cerut Congresului să ia măsuri pentru a se asigura că agenția însărcinată cu protecția foștilor și actualilor președinți dispune de resursele de care are nevoie.

Joe Biden, președintele Statelor Unite: „Președintele interimar al Secret Service se află în Florida pentru a evalua ce s-a întâmplat și pentru a stabili dacă sunt necesare alte schimbări pentru a asigura siguranța fostului nostru președinte. Permiteți-mi să spun, și spun asta din toată inima: nu există loc pentru violența politică în America. Deloc. Zero.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Echipajul submersibilului Titan a transmis „totul este bine aici” în ultimele mesaje înainte de implozie

Printre ultimele cuvinte spuse de echipajul submersibilului experimental care se îndrepta spre epava Titanicului au fost „totul e bine aici”, potrivit unei recreeri vizuale a călătoriei înainte de a imploda, ucigând toți membrii echipajului.

Român prins cu portbagajul plin de cocaină în Italia dintr-o prostie. De ce l-au oprit polițiștii

Un român suspectat de trafic de droguri a fost arestat în Italia. 28 de kilograme de cocaină au descoperit polițiștii, întâmplător, în mașina conaționalului.  

După ce au făcut prăpăd inclusiv în România, o nouă „apocalipsă” a inundaţiilor se îndreaptă spre Europa Centrală

Locuitorii mai multor zone din Polonia şi Republica Cehă s-au grăbit să evacueze luni, în timp ce alte zone din Europa Centrală au început să facă curăţenie după ce cele mai grave inundaţii din ultimele două decenii, scrie Reuters.

Recomandări
Primăria care încasează 600.000 de lei și are nevoie de 5 milioane de lei pe an pentru a funcționa. Guvernul plătește

Statul degeaba. O primărie are nevoie de milioane de lei ca să funcționeze. Din ce taxe și impozite locale încasează, însă, multe primării nu reușesc nici să plătească salariile funcționarilor.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.