Doliu în lumea fotbalului. A murit Amancio Amaro, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Real Madrid

Amancio Amaro
Getty

Fostul atacant Amancio Amaro, de nouă ori campion al Spaniei cu Real Madrid şi campion european cu Spania în 1964, a murit la 83 de ani, potrivit Daily Mail.

 

„Real Madrid, preşedintele său şi conducerea sa regretă profund pierderea lui Amancio Amaro, preşedintele de onoare al Real Madrid, una dintre marile legende ale clubului nostru şi ale fotbalului mondial”, au declarat reprezentanții clubului madrilen într-un comunicat.
 
„Alături de Paco Gento, Amancio a fost liderul echipei Real Madrid după ce s-au câştigat cinci cupe europene consecutive între 1956 şi 1960, şi reprezintă valorile care au făurit istoria clubului nostru”, a adăugat gruparea madrilenă.

Amancio Amaro, o carieră de succes

Născut pe 16 octombrie 1939, la La Coruna, Amancio Amaro a fost unul dintre cei mai influenți jucători ai lui Real Madrid în anii '60 și '70. A jucat pentru Real în perioada 1962-1976, cucerind a 6-a Cupă a Campionilor, 9 titluri și 3 Cupe ale Spaniei.
 
În cele 14 sezoane în care a fost jucător al formației blanco, "El Brujo" a jucat în 471 de meciuri, marcând 155 de goluri. A fost golgheterul Primera Division în 1969 și 1970.
 
În 1964, Amaro s-a clasat pe locul 3 în cursa pentru Balonul de Aur, fiind devansat de Denis Law (Manchester United) și Luis Suarez (Inter). A fost anul în care fotbalistul lui Real Madrid a condus Spania către titlul european, învingând în finală URSS-ul.
 
El s-a retras din fotbal în 1976, fiind la acel moment al 4-lea marcator all-time din istoria Realului, după legendarii Alfredo Di Stéfano, Ferenc Puskás și Paco Gento.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei
Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că Danemarca „nu a reușit să facă nimic pentru a îndepărta «amenințarea rusă» din Groenlanda” și a afirmat că „acum este timpul și se va face!!!”, transmite luni Reuters.

Tragedia feroviară cu zeci de morți din Spania este ”complet ciudată”. 484 de oameni erau în trenuri
Tragedia feroviară cu zeci de morți din Spania este ”complet ciudată”. 484 de oameni erau în trenuri

Accidentul feroviar cu zeci de morți și răniți, în sudul Spaniei, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Cordoba, este ”complet ciudat”, potrivit autorităților. 484 de pasageri se aflau în cele două trenuri.  

Pieţele globale se pregătesc pentru noi turbulenţe după ameninţarea lui Trump cu tarife asupra Europei din cauza Groenlandei
Pieţele globale se pregătesc pentru noi turbulenţe după ameninţarea lui Trump cu tarife asupra Europei din cauza Groenlandei

Pieţele financiare internaţionale devin volatile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat cu tarife suplimentare împotriva unor state europene în contextul disputei privind Groenlanda.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.