Cum putem gestiona furia. Metoda pe care o recomandă cercetătorii

furie
Shutterstock

Când vedeţi roşu de mânie, evitaţi să vă descărcaţi pe colegi sau pe cei dragi, notaţi-vă mai degrabă gândurile vulcanice apoi aruncaţi-le la gunoi sau într-un tocător de hârtie! Va fi mai eficient, recomandă cercetători japonezi, relatează AFP.

"Ne aşteptăm ca metoda noastră să reducă furia într-o oarecare măsură", a explicat profesorul Nobuyuki Kawai de la Universitatea Nagoya (centrul Japoniei), care a condus acest studiu publicat în această săptămână în revista britanică "Scientific Reports".

"Dar am fost surprinşi să constatăm că furia a fost aproape complet suprimată" prin această tehnică de gestionare a emoţiilor, a adăugat Kawai într-un comunicat.

"Acest studiu arată că acţiunea de a arunca fizic o bucată de hârtie care conţine gândurile (negative) scrise despre cauzele unui eveniment declanşator neutralizează furia, în timp ce pur şi simplu păstrarea bucăţii de hârtie nu produce acest efect", au constatat cercetătorii.

Aproximativ 100 de elevi au participat la un experiment în cursul căruia au trebuit să-şi exprime opinia în scris despre subiecte sociale precum interzicerea fumatului în public.

Citește și
Shani Louk
Val de furie și indignare după ce fotografia cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk în camionetă a fost premiată

Doctoranzi au evaluat apoi lucrările. Dar, fără să ţină cont de munca depusă, ei au acordat în mod deliberat fiecărui elev note mici la inteligenţă, interes, calitatea scrisului, logică şi raţionalitate, cu comentarii uneori foarte dure.

După ce şi-au recuperat lucrările corectate, elevii au fost nevoiţi să scrie ceea ce simţeau pe o foaie de hârtie. Jumătate din grup a trebuit apoi să rupă foaia şi să o arunce, în timp ce cealaltă jumătate a trebuit să păstreze această hârtie şi să o pună deoparte.

Deloc surprinzător, "toţi participanţii s-au înfuriat după ce au primit comentarii jignitoare". Dar "furia subiectivă a grupului care a aruncat foaia a scăzut" aproape în întregime, în timp ce cea a grupului care a păstrat foaia a rămas crescută, au observat cercetătorii.

"Acest studiu este important deoarece a fi capabil să-ţi controlezi furia într-un mediu familial sau profesional poate reduce consecinţele negative la locul de muncă sau în vieţile noastre personale", a apreciat Universitatea Nagoya.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Lacrimi și furie la termenul din dosarul 2 Mai. Tatăl unei victime: Mihai Pascu! Dacă ai sânge în instalație dă ochii cu mine
Lacrimi și furie la termenul din dosarul 2 Mai. Tatăl unei victime: Mihai Pascu! Dacă ai sânge în instalație dă ochii cu mine

După accidentul mortal de vara trecută de pe litoral, Vlad Pascu rămâne să fie judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor calificat, cum au cerut familiile victimelor.  

Val de furie și indignare după ce fotografia cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk în camionetă a fost premiată
Val de furie și indignare după ce fotografia cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk în camionetă a fost premiată

O fotografie ce surprinde trupul gol și mutilat al unei tinere, transportat în remorca unei mașini de către Hamas, a câștigat un prestigios premiu foto, provocând un val de indignare și furie.

„Am întrebat-o cu cine discută și nu mi-a spus”. De la ce a pornit cearta dintre Mirel și Andreea. Declarațiile tânărului
„Am întrebat-o cu cine discută și nu mi-a spus”. De la ce a pornit cearta dintre Mirel și Andreea. Declarațiile tânărului

Mărturia studentului din Timișoara, dată în fața anchetatorilor, dezvăluie momentul în care acesta și-a ieșit din minți de furie și a ucis-o pe iubita lui.

Mirel a mărturisit cum a ucis-o pe Andreea. Detaliul dezvăluit de criminalul din Timișoara

Statul care s-a săturat să fie aliatul Rusiei și care vrea să facă parte din UE. Decizia care va stârni furie la Kremlin
Statul care s-a săturat să fie aliatul Rusiei și care vrea să facă parte din UE. Decizia care va stârni furie la Kremlin

Armenia ia în considerare posibilitatea de a depune o cerere de aderare la UE, a declarat vineri ministrul de Externe, în timp ce ţara sa încearcă să stabilească legături mai strânse cu Occidentul în faţa tensiunilor cu aliatul tradiţional Rusia.

Recomandări
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

Țările europene analizează parametrii unei posibile prezențe militare în Ucraina în contextul negocierilor de pace, reducând semnificativ numărul trupelor și modificând formatul oricărei misiuni viitoare, potrivit The Times.

Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii
Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii

Românii sunt tot mai atenți la cumpărături. În fața prețurilor crescute, aleg mai puțină carne proaspătă, mai multe mezeluri și conserve, multă pâine și produse gata de consum.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.