Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis trei plaje la Marea Mediterană. Care este motivul

plaja valencia
Shutterstock

Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea Mediterană după ce o deversare de petrol sau combustibilul a cuprins o porţiune de doi kilometri de nisip.

Cauza deversării nu este cunoscută încă, informează Reuters.

''Steagul roşu a fost arborat pe plajele Saler, Arbre del Gos şi Garrofera din cauza unei deversări'', a declarat pentru reporteri purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Juan Carlos Caballero.

Autorităţile din Valencia, al treilea cel mai mare oraş din Spania, au trimis o dronă şi un elicopter pentru a descoperi originea şi natura scurgerii şi pentru a-i estima severitatea. Echipe speciale au fost trimise pentru a curăţa aceste plaje populare situate la sud de Valencia, pe o fâşie îngustă de pământ între Mediterană şi o mlaştină protejată denumită Albufera.

Dimensiunile scurgerii de petrol par limitate la acea zonă, a spus Caballero.

Citește și
pompieri spania
La 10 zile după tragedia din Valencia, un nou incendiu a ucis trei oameni într-un bloc lângă Alicante. VIDEO

În plus faţă de portul său industrial şi fabricile din industria grea, Valencia este cunoscută şi pentru plajele populare în rândul turiştilor.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
A fost stabilită cauza incendiului devastator din Valencia, soldat cu 10 morţi. Ce a provocat tragedia
A fost stabilită cauza incendiului devastator din Valencia, soldat cu 10 morţi. Ce a provocat tragedia

Incendiul care s-a soldat cu 10 morţi la Valencia, la sfârşitul lunii februarie, când flăcările au cuprins în câteva minute un bloc, este de origine accidentală şi ”probabil” a fost provocat de un aparat electrocasnic, anunţă luni autorităţile.

La 10 zile după tragedia din Valencia, un nou incendiu a ucis trei oameni într-un bloc lângă Alicante. VIDEO
La 10 zile după tragedia din Valencia, un nou incendiu a ucis trei oameni într-un bloc lângă Alicante. VIDEO

Trei persoane, doi adulţi şi un copil, au murit în noaptea de duminică spre luni într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente în Villajoyosa, lângă Alicante (sud-estul Spaniei).

 

Motanul Coco a scăpat cu viață din incendiul mistuitor care a avut loc în Valencia. A fost găsit la etajul 13
Motanul Coco a scăpat cu viață din incendiul mistuitor care a avut loc în Valencia. A fost găsit la etajul 13

În Valencia, una dintre locatarele complexului rezidențial, mistuit de flăcări săptămâna trecută, a avut bucuria nesperată de a-și regăsi pisica teafără.

Recomandări
Analiză: Cum ar putea arăta, de fapt, prăbușirea regimului din Iran. Liderii Republicii islamice se simt mai „încolțiți”
Analiză: Cum ar putea arăta, de fapt, prăbușirea regimului din Iran. Liderii Republicii islamice se simt mai „încolțiți”

Experți citați de Newsweek susțin că Washingtonul ar putea căuta o schimbare de lider în Iran fără a urmări prăbușirea întregului regim, ceea ce ar permite un acord cu SUA și menținerea stabilității interne.

Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026
Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026

Guvernul a transmis o serie de clarificări privind decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate – clădiri, terenuri și autovehicule.

Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați

Noile prevederi intrate în vigoare anul acesta în privinţa stabilirii cuantumului impozitelor pe clădiri elimină coeficienţi de reducere care aveau impact direct asupra bazei de impozitare.