Comisia Europeană denunţă un „amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul şi alegerile din R.Moldova

Alegeri in R. Moldova
Shutterstock

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) şi primul tur al alegerilor prezidenţiale moldovene s-au desfăşurat într-o atmosferă de ”amestec fără precedent” al Rusiei, denunţă luni Comisia Europeană (CE), relatează AFP. 

”Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui anestec şi al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (...) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.

Tabăra ”nu” a dominat mult timp cursa, însă numărarea buletinelor din dispora a inversat tendinţa, iar Rusia evocă rezultate ”greu de explicat”.

Referendumul privind înscrierea în Constituţie a obiectivului aderării Republicii Moldova la Uniunea Euopeană (UE) a condus la rezultate exrem de strânse, potrivit unor rezultate aproapen definitive publicate luni de către Comisia Electorală.

După o lungă cursă în frunte a taberei ”nu”, tabăra ”da” a preluat conducerea - cu 50,28% din voturile exprimate - cu doar câteva mii de voturi, exprimate în diaspora, după numărarea a 99% dintre buletine.

Citește și
maia sandu
Maia Sandu acuză un „atac mizerabil'' asupra suveranităţii ţării. „Bandiţii vor cu orice preţ să revină la putere”

În prima sa reacţie oficială, şefa statului, Maia Sandu, a denunţat ”un atac fără precedent împotriva democraţiei” şi a anunţat că nu va ”ceda”.

”Grupuri criminale, acţionând împreună cu cu forţe ostile străine faţă de interesele noastre naţionale ne-au atacat ţara cu lovituri de zeci de milioane de euro şi propagandă”, cu scopul de a ”ne prinde ţara în capcana incertitudinii şi instabilităţii”, a dennţat ea în faţa presei, pe un ton grav.

Candidata la preşedinţie Maia Sandu, în vârstă de 52 de ani, a obţinut primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale - cu 38% dintre voturile exprimate.

Ea urmează să-l înfrunte la 3 noiembrie pe Aleksandr Stoianoglo, un fost procuror, în vârstă de 57 de ani, un fost procuror susţinut de către socialiştii proruşi, care a obţinut un scor peste aşteptări de 29% dintre voturile exprimate.

Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere, iar rezultatele au arătat o creştere ”greu de explicat” a voturilor în favoarea preşedintei în exerciţiu Maia Sandu şi UE, a apreciat luni un purtător de cugânt al Kremlinului, Dmitro Peskov.

Maia Sandu, care a întors spatele Moscovei după invazia Ucrainei vecine şi a obţinut statutul de stat candidat la aderarea la UE, a convocat acest referendum cu scopul de a-şi valida strategia şi a stabili astfel ”destinul” acestei foste republici sovietice cu 2,6 milioane de locuitori.

Însă pariul său pare că a eşuat.

Chiar dacă tabăra ”da” a obţinut, până la urmă, o victorie ”la mustaţă”, acest rezultate - care nu pune în discuţie negocierile cu Cei 27, ”slăbeşte imaginea proeuropeană a populaţiei şi leadershipul Maiei Sandu”, comentează la AFP politologul francez Florent Parmentier, un specialist în această regiune.

Prima femeie care a ocupat în 2020 cea mai înaltă funcţie în stat, o fostă economistă de la banca Mondială (BM) cu o reputaţie de incoruptibilă, a devebit în patru ani o personalitate europeană de prim-plan.

Într-un mediu geopolitic complicat - cu Ucraina în război şi Georgia acuzată de derivă autoritaristă prorusă -, Republica Moldova dădea speranţe la Bruxelles, subliniază acest expert.

Însă, după acest revers, o victorie a Maiei Sandu în turul doi este departe de a fi sigură.

MAE: România va continua investiţia de energie şi expertiză pentru susţinerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european

România va continua investiţia de energie şi expertiză pentru susţinerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european, precum şi pentru consolidarea rezilienţei în faţa ingerinţelor Federaţiei Ruse, precizează Ministerul Afacerilor Externe, care salută organizarea la înalte standarde democratice a alegerilor prezidenţiale şi a referendumului constituţional din ţara vecină.

''Ministerul Afacerilor Externe salută organizarea, de către autorităţile de la Chişinău, la înalte standarde democratice, a alegerilor prezidenţiale, respectiv a referendumului constituţional din 20 octombrie din Republica Moldova. Intrarea în turul doi al alegerilor, cu un scor solid, a candidatului cu cel mai autentic şi profund angajament pro-european - preşedintele Maia Sandu -, precum şi rezultatul referendumului constituţional probează, în ciuda provocărilor, ataşamentul cetăţenilor faţă de viitorul european, democratic al Republicii Moldova'', se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Potrivit comunicatului, MAE exprimă preocuparea puternică faţă de ingerinţele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federaţia Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor.

''Aceste interferenţe de o anvergură, complexitate şi toxicitate fără precedent au vizat compromiterea integrităţii alegerilor, subminarea democraţiei, propagarea de teorii anti-democratice şi anti-europene, precum şi influenţarea nemijlocită şi prin mijloace ilegale a alegătorilor. Informaţiile expuse în ultimele zile de autorităţile de resort din Republica Moldova au devoalat amploarea fără precedent a acestor fenomene, susţinute cu resurse financiare considerabile'', precizează sursa citată.

Democraţia şi încrederea în succesul proiectului european se construiesc în timp, prin eforturi permanente şi consecvente, mai arată MAE.

''În final, democraţia, aspiraţia firească spre libertate, stabilitate şi prosperitate vor prevala întotdeauna, inclusiv împotriva obstacolelor şi piedicilor ridicate artificial. Votul din 20 octombrie din Republica Moldova a arătat aceste evidenţe. Pe mai departe, este datoria tuturor partenerilor din comunitatea democratică internaţională de a continua sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv în ce priveşte combaterea acţiunilor externe menite să submineze procese democratice esenţiale, precum exercitarea votului'', mai spune sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu mizează pe sprijinul alegătorilor lui Renato Usatîi în turul al doilea
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu mizează pe sprijinul alegătorilor lui Renato Usatîi în turul al doilea

 Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, mizează pe sprijinul votanţilor controversatului politician Renato Usatîi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

 

Maia Sandu acuză un „atac mizerabil'' asupra suveranităţii ţării. „Bandiţii vor cu orice preţ să revină la putere”
Maia Sandu acuză un „atac mizerabil'' asupra suveranităţii ţării. „Bandiţii vor cu orice preţ să revină la putere”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit luni de un "atac mizerabil" asupra suveranităţii ţării sale pe parcursul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi referendumului privind modificarea Constituţiei, care s-au desfăşurat duminică.

Premierul polonez Donald Tusk, despre alegerile și referendumul din R. Moldova: O „naţiune curajoasă”
Premierul polonez Donald Tusk, despre alegerile și referendumul din R. Moldova: O „naţiune curajoasă”

Premierul polonez Donald Tusk a salutat luni votul din Republica Moldova, o "naţiune curajoasă", pentru aderarea la UE, precum şi plasarea în frunte a preşedintei în exerciţiu şi candidatei proeuropene Maia Sandu la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.