Accident feroviar lângă Milano. 3 morți si 110 răniți, printre care și un român

×
Codul embed a fost copiat

Cel puțin 3 persoane au murit şi 110 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano.

UPDATE 19.35: Ministerul Afacerilor Externe a precizat, joi seara, că printre persoanele rănite a fost și un cetățean român. El a fost externat, având răni ușoare.

În continuarea informațiilor privind accidentul feroviar din dimineața zilei de 25 ianuarie 2018, Ministerul Afacerilor Externe face armatoarele precizări: Consulatul General al României la Milano urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul feroviar din dimineața zilei de 25 ianuarie 2018.

Potrivit informaţiilor obţinute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, printre răniți s-a aflat un cetățean român care a fost transportat la spital cu răni ușoare, ulterior fiind externat.

Consulatul General al României la Milano este în contact permanent cu autoritățile locale fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”, a precizat MAE.

Citește și
vladimir putin
Putin, discursul de Anul Nou și „victoria” din Ucraina. Ce i-a îndemnat pe ruși să facă în ultima zi din 2025

Rănit: „Eram înăuntru. Am auzit mult zgomot, totul s-a făcut bucăţi, iar vagonul s-a răsturnat. Mi-a picat ceva pe umăr."

La locul accidentului a ajuns un cuplu care îşi caută fiica. Tânăra i-a sunat când a văzut că e pe cale să se întâmple o tragedie.

Mama fetei: „Mi-a zis: „Mamă, ajută-mă, trenul deraiază. Nu mi-a zis nimic altceva, era înspăimântată. Acum nu mai răspunde la telefon. Fata care o însoţea a fost scoasă din tren, ea a încă înăuntru."

Răniţii mai grav au primit primul ajutor pe un câmp din apropiere. Alte câteva zeci cu răni uşoare au fost duşi într-o sală de sport din localitate.

Din primele informaţii, trenul circula cu viteză normală.

Marcello Cardona, comisar de poliţie din Milano: „Verificăm totul cu mare atenţie, fiecare bucată de cale ferată. Am observat într-un anumit loc o anomalie, dar suntem încă în prima fază a cercetării."

UPDATE 17.30: Între trei şi cinci persoane au murit şi cel puţin 100 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano, a anunţat un oficial al serviciilor de pompieri, relatează Reuters, AFP şi dpa.

„Sunt între trei şi cinci morţi în accident din câte ştim în acest moment”, a declarat oficialul pentru Reuters.

Canalele de televiziune RaiNews24 şi SkyTG24 au informat, citând serviciile de urgenţă, că cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite grav.

Deraierea trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute, a avut loc în jurul orei locale 07:00 (06:00 GMT) în apropierea marii metropole din nordul Italiei, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgenţă din Milano, pentru canalul SkyTG24.

Trenul Trenord cu şase vagoane plecase din oraşul Cremona, la aproximativ 90 de kilometri sud-est de Milano, la ora 5:30 dimineaţa (04:30 GMT) şi a deraiat în staţia Pioltello Limito, la 40 de kilometri de Milano. Trenul regional transporta pasageri care mergeau la serviciu în centrul capitalei economice a Italiei.

La două ore după accident, salvatorii continuau să caute pasageri în interiorul vagoanelor, dintre care cel puţin două se aflau răsturnate de-a lungul căii ferate.

Imaginile transmise de televiziuni joi dimineaţa arătau operaţiunile de evacuare a răniţilor. Cei mai grav răniţi au primit primul ajutor pe un câmp la câţiva zeci de metri de locul accidentului.

Potrivit unei jurnaliste a SkyTG24, cinci sau şase persoane erau încă blocate în vagoane.

Acest accident este cel mai grav de la catastrofa feroviară din iulie 2016 din regiunea Puglia (sud) în care 23 de oameni şi-au pierdut viaţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Putin, discursul de Anul Nou și „victoria” din Ucraina. Ce i-a îndemnat pe ruși să facă în ultima zi din 2025
Putin, discursul de Anul Nou și „victoria” din Ucraina. Ce i-a îndemnat pe ruși să facă în ultima zi din 2025

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în „victoria” sa în Ucraina, la aproape patru ani de la începerea ofensivei, a consemnat AFP.

Xi Jinping anunță în discursul de Anul Nou ce va face China în Taiwan: ”Reunificarea țării este de neoprit”
Xi Jinping anunță în discursul de Anul Nou ce va face China în Taiwan: ”Reunificarea țării este de neoprit”

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că reunificarea ţării este "de neoprit", într-un discurs de Anul Nou adresat naţiunii, la scurt timp după ce Beijingul a anunţat încheierea exerciţiilor militare din jurul Taiwanului.

 

Berlinul avertizează: atacurile hibride pot deschide calea unui război. Planul Germaniei pentru apărarea NATO
Berlinul avertizează: atacurile hibride pot deschide calea unui război. Planul Germaniei pentru apărarea NATO

Militari germani avertizează că recentele atacuri cibernetice, acte de sabotaj și campanii de dezinformare ar putea fi prima lovitură într-un nou război, conform unui document guvernamental confidențial obținut de POLITICO.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”
Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”

Preşedinta Republicii Moldova a fost desemnată "Liderul Mondial al Anului" de publicaţia britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democraţiei şi pentru contracararea presiunilor şi ingerinţelor Federaţiei Ruse, informează Moldpres.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.