Tragedie în Peru. Cel puțin 32 de morți și 22 de persoane au fost rănite, după ce un autocar s-a prăbușit într-o râpă
Un prim bilanţ indica 17 morţi, dar a crescut rapid la 26 şi apoi la 29 de decese, informează Agerpres.
Acesta este al treilea accident cu un număr semnificativ de victime în ultimele patru zile în Peru, relatează AFP.
Autocarul transporta 63 de pasageri şi plecase din Huanuco (nord-estul țării) spre Lima.
''Din păcate, am scos 32 de cadavre'', a anunţat comandantul poliţiei César Cervantes, potrivit căruia ''imprudenţa'' se află la originea accidentului, şoferul ''conducând cu viteză mare''.
Printre victime se numără doi copii, de trei şi şase ani.
Şoferul care conducea în momentul accidentului a decedat şi al doilea conducător al autocarului a fost reţinut de poliţie.
Accidentele de circulaţie sunt foarte frecvente în Peru din cauza vitezei excesive, a condiţiilor rutiere precare, a lipsei de semnalizare şi a controlului slab din partea autorităţilor.