Ce a pățit bărbatul care a aruncat cu ouă în regele Charles al III-lea

62301862
Profimedia

Studentul arestat miercuri în Regatul Unit după ce a aruncat cu ouă în direcţia regelui Charles al III-lea a fost eliberat, însă Poliţia i-a interzis să mai transporte în viitor astfel de produse în public.

 

Patrick Thelwell, de 23 de ani, a fost reţinut, miercuri dimineaţă, de Poliţia britanică în urma incidentului petrecut pe o stradă din oraşul York, în nordul Angliei, unde regele Charles al III-lea participa la un eveniment alături de soţia sa, Camilla.

În timp ce suveranul şi soţia lui salutau mulţimea venită să-i aclame, tânărul activist ecologist a aruncat în direcţia regelui Charles mai multe ouă, care au trecut la mică distanţă de suveran.

Patrick Thelwell a declarat pentru The Mirror că a fost ţinut în arest până la ora locală 22:00 şi că a fost eliberat cu condiţia să nu se mai apropie de rege şi să nu mai transporte ouă în public, conform AFP.

A primit cu toate acestea permisiunea de a cumpăra ouă atunci când se află la cumpărături, a mai declarat el pentru publicaţia britanică.

Citește și
Pățania unor pensionari care și-au pierdut economiile de o viață după ce un constructor i-a înșelat cu 75.000 de euro, în UK
Pățania unor pensionari care și-au pierdut economiile de o viață după ce un constructor i-a înșelat cu 75.000 de euro, în UK

Patrick Thelwell este un fost candidat al Partidului Verde, precum şi membru al grupului ecologist Extinction Rebellion.

În momentul incidentului, a exprimat opinii antimonarhiste şi a strigat că Regatul Unit ''a fost construit cu sângele sclavilor''.

Studentul a mai povestit că oamenii veniţi să-l aclame pe rege l-au apostrofat furioşi şi ''au ţipat mânioşi'' spre el.

''Oamenii m-au tras de păr, au scuipat în direcţia mea'', a afirmat el pentru The Mirror, adăugând că a primit şi ameninţări cu moartea.

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 73 de ani, care va fi încoronat în luna mai, la opt luni de la urcarea pe tron, este mai puţin popular decât defuncta lui mamă, regina Elisabeta a II-a, adorată de britanici pe parcursul celor 70 de ani ai săi de domnie. Charles a crescut însă în popularitate după ce a devenit rege.

 

Articol recomandat de sport.ro
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Citește și...
Pățania unor pensionari care și-au pierdut economiile de o viață după ce un constructor i-a înșelat cu 75.000 de euro, în UK
Pățania unor pensionari care și-au pierdut economiile de o viață după ce un constructor i-a înșelat cu 75.000 de euro, în UK

Doi pensionari britanici și-au pierdut economiile de o viață după ce un constructor i-a înșelat cu 65.000 de lire (echivalentul a 75.139 de euro), scrie Daily Mail. 

O vecină a Iranului se oferă să găzduiască discuțiile de pace dintre SUA și Teheran. JD Vance, posibil negociator-șef
O vecină a Iranului se oferă să găzduiască discuțiile de pace dintre SUA și Teheran. JD Vance, posibil negociator-șef

Prim-ministrul Pakistanului a declarat marţi că este dispus să găzduiască discuţii între SUA şi Iran pentru încetarea războiului, la o zi după ce Donald Trump a amânat ameninţările de a bombarda centralele iraniene.

Un absolvent din Marea Britanie datorează peste 365.000 de euro pentru o diplomă, mai mult decât prețul unei locuințe
Un absolvent din Marea Britanie datorează peste 365.000 de euro pentru o diplomă, mai mult decât prețul unei locuințe

Un absolvent din Marea Britanie a ajuns să datoreze peste 365.000 de euro pentru studii, depășind prețul mediu al unei locuințe și stabilind un record național. 

Recomandări
Incidente la protestul minerilor din București. Unii participanți s-au îmbrâncit cu jandarmii, s-au folosit gaze lacrimogene
Incidente la protestul minerilor din București. Unii participanți s-au îmbrâncit cu jandarmii, s-au folosit gaze lacrimogene

O mie de mineri protestează marți în fața Guvernului, nemulțumiți că mulți dintre colegii lor rămân fără locuri de muncă, iar noul contract colectiv de muncă nu a fost încă semnat.

Surpriză. Guvernul a amânat ședința în care ar fi trebuit să plafoneze adaosul la carburanți
Surpriză. Guvernul a amânat ședința în care ar fi trebuit să plafoneze adaosul la carburanți

Ședința extraordinară de Guvern anunțată pentru marți, 24 martie, a fost amânată ”pentru o dată care va fi anunțată ulterior”, au anunțat reprezentanții Executivului.

Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro
Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au descoperit marți, 24 martie 2026, o fabrică de bani falși în județul Suceava.