Analiză AP: Pierderea alegerilor este, de fapt, o victorie pentru extrema-dreaptă din Franța

Naționalista nu a câștigat duminică, dar a făcut încă un pas spre președinție – obținând astfel un fel de ... victorie din înfrângerea suferită în competiția cu Emmanuel Macron, notează Associated Press.

Cu 41,5% din voturi, un scor electoral fără precedent pentru Le Pen, politica ei anti-imigranți și antisistem este acum mai înrădăcinată ca niciodată în psihicul, gândirea și peisajul politic al Franței.

De când dinastia Le Pen – mai întâi tatăl ei, Jean-Marie, iar acum Marine, fiica sa – a început pentru prima dată să candideze la alegerile prezidențiale din 1974, niciodată atât de mulți alegători francezi nu au acceptat că Franța multiculturală și multirasială, o țară cu cuvintele „Libertate, Egalitate, Fraternitate” scrise pe clădirile publice, ar fi mai bogată, mai sigură și cumva mai franceză dacă ar fi mai puțin deschisă străinilor și lumii exterioare.

Dacă ar fi devenit prima femeie președinte a Franței, planul ei de combatere a terorismului islamic ar fi vizat o parte din populația Franței – femeile musulmane – care ar fi fost private de unele dintre libertățile lor. Ea a vrut să le interzică să poarte baticuri în public.

Citește și

Le Pen obţine o victorie în teritoriile de peste mări, în turul doi al alegerilor prezidenţiale franceze

Pentru alegătoarea cu basic Yasmina Aksas, înfrângerea lui Le Pen nu a fost un moment de sărbătoare, deoarece aceasta a obținut un sprijin puternic pentru ideile care ”obișnuiau să se limiteze la grupuri militante de extremă dreapta” și care au devenit din ce în ce mai acceptabile în societatea politicoasă.

”40% dintre oameni au votat pentru Le Pen”, spune studenta la drept în vârstă de 19 ani. „Nu este o victorie.”

Pe plan internațional, Le Pen a vrut să înceapă să reducă relațiile Franței cu Uniunea Europeană, NATO și Germania - mișcări care ar fi fost seismice pentru arhitectura păcii în Europa, în plin război al Rusiei în Ucraina.

Pe scurt, Franța a scăpat de un electroșoc politic, social și economic nevotând-o pe Le Pen. Sau poate doar a amanat momentul, dacă ar alege această cale în 2027. Iar Le Pen nu a terminat încă.

„În această înfrângere, nu pot să nu simt o formă de speranță”, a spus ea. „Nu-i voi abandona niciodată pe francezi.”

Obținerea a peste 40% din voturi o pune pe Le Pen într-o companie ilustră, ”mainstream”. De când generalul Charles de Gaulle l-a învins pe François Mitterrand cu 55% până la 45% în 1965, toți finaliștii învinși au pierdut cu procente cuprinse între 40 și 50.

Cu două excepții, ambele numite Le Pen.

Jean-Marie a pierdut cu 82% la 18% în fața lui Jacques Chirac în 2002, iar Marine a pierdut cu 66% la 34% în fața lui Macron în 2017.

Alegătorii obișnuiau să considere că este o datorie civică să mențină scăzut scorul lui Le Pen, văzând acest vot ca o lovitură împotriva rasismului și xenofobiei. Mai puțini gândesc așa acum.

Și, deși Macron a devenit primul președinte francez din ultimii 20 de ani care a câștigat un al doilea mandat, el - de fapt - a eșuat: nu a reușit să atingă obiectivul pe care și l-a propus de la începutul președinției sale.

În urmă cu cinci ani, în discursul său triumfător de câștigător, Macron s-a angajat să o elimine electoral pe Le Pen: „Voi face totul în următorii cinci ani, astfel încât să nu mai existe motive să votez pentru extreme”, a spus el.

Cu toate acestea, extremele Franței se descurcă acum mai bine ca niciodată.

Fostul analist TV Eric Zemmour, condamnat în repetate rânduri pentru discurs instigator la ură, s-a clasat pe locul patru din cei 12 candidați în primul tur de scrutin din 10 aprilie. El susține că francezii albi riscă să fie înlocuiți cu non-europeni, imigranți și copiii lor.