A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"

62488377

Guvernatorul din Florida a declarat, sâmbătă, stare de urgenţă în 35 de comitate în contextul apropierii furtunii tropicale Milton care ameninţă acest stat american aflat încă sub şocul provocat de puternicul uragan Helene, soldat cu 14 morţi.

"Vom continua să punem la dispoziţie resursele statale în vederea pregătirii unor operaţiuni eficiente de căutare şi salvare, pentru restabilirea electricităţii şi curăţarea drumurilor", a transmis pe reţeaua X guvernatorul republican al acestui stat din sud-estul SUA, Ron DeSantis.

Furtuna tropicală Milton, care înaintează în prezent în vestul Golfului Mexic, "este de aşteptat să devină un uragan major în timp ce se îndreaptă spre Florida, până la jumătatea săptămânii viitoare", a precizat pe reţeaua X Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din SUA.

Potrivit prognozelor iniţiale, Milton va traversa probabil Florida înainte de a ajunge în Oceanul Atlantic, Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA avertizând asupra unor "consecinţe cu potenţial mortal pentru zone de pe coasta vestică a Floridei, marţi sau miercuri".

Conform traiectoriei prognozate de NHC, Milton ar putea să cruţe zonele de interior ale SUA, cum ar fi munţii din Carolina de Nord, unde uraganul Helene a provocat pagube însemnate, în special după inundaţii.

Citește și
Iranul a anunțat închiderea strâmtorii Ormuz. „Vom incendia toate navele care încearcă să treacă”
Iranul a anunțat închiderea strâmtorii Ormuz. „Vom incendia toate navele care încearcă să treacă”

Helene a ucis cel puţin 220 de persoane în sud-estul Statelor Unite, dintre care 14 în Florida, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza cifrelor publicate de autorităţi.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice fac mai probabilă intensificarea rapidă a furtunilor şi cresc riscul de uragane mai intense, prin încălzirea apelor mărilor şi oceanelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Iranul a anunțat închiderea strâmtorii Ormuz. „Vom incendia toate navele care încearcă să treacă”
Iranul a anunțat închiderea strâmtorii Ormuz. „Vom incendia toate navele care încearcă să treacă”

Comandantul Gărzilor Revoluţionare iraniene a anunţat luni că strâmtoarea Ormuz este închisă traficului maritim şi că Iranul va incendia orice navă care încearcă să treacă pe acolo, relatează presa iraniană citată de Reuters.

„Iranul va ataca orice bază americană din Europa, dacă va fi necesar”, avertizează ambasadorul țării din Spania
„Iranul va ataca orice bază americană din Europa, dacă va fi necesar”, avertizează ambasadorul țării din Spania

Ambasadorul Iran în Spania, Reza Zabib, a avertizat că țara sa „va ataca orice bază americană din Europa, dacă va fi necesar”. El a declarat că Iranul este „o țară capabilă să reacționeze”.

Donald Trump a explicat de ce a lansat atacul asupra Iranului: „Era ultima șansă bună”
Donald Trump a explicat de ce a lansat atacul asupra Iranului: „Era ultima șansă bună”

Președintele Donald Trump a declarat că operațiunea comună lansată de Statele Unite și Israel împotriva Iranului a fost „ultima șansă” de a contracara amenințările reprezentate de regimul de la Teheran.

Recomandări
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"

Departe de a fi o confruntare scurtă, războiul SUA–Israel–Iran poate deveni unul de lungă durată, în condițiile în care Teheranul a descentralizat deciziile la nivel militar și și-a asigurat lanțuri de comandă ce pot fi înlocuite până la nivelul patru.

Donald Trump anunță noi lovituri masive asupra Iranului: „Valul cel mare abia urmează”
Donald Trump anunță noi lovituri masive asupra Iranului: „Valul cel mare abia urmează”

„Valul cel mare de lovituri împotriva Iranului abia de acum încolo urmează!”. Cel puțin așa sună avertismentul lui Donald Trump. În același timp, liderul american admite că pierderile de vieți omenești s-ar putea agrava.

Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT
Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, luni, propunerile de numire pentru ocuparea funcțiilor de conducere în parchetele din sistemul de justiție.