A doua cea mai scumpă mașină de colecţie vândută vreodată la o licitaţie este un Ferrari 250 GTO. Suma astronomică plătită

Ferrari 250 GTO
Getty

Un automobil Ferrari 250 GTO din 1962 a fost vândut luni seară la New York pentru suma de 51,7 milioane de dolari, ocupând locul al doilea în topul celor mai scumpe maşini de colecţie vândute vreodată la o licitaţie, a anunţat casa Sotheby's, scrie AFP.

Aflată în proprietatea unui colecţionar american timp de 38 de ani, legendara maşină sport italiană a devansat o altă maşină 250 GTO, vândută în 2018, la Sotheby's, pentru 48 de milioane de dolari.

Ferrari nu deţine însă recordul absolut pentru un automobil vândut la licitaţie: un Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé a fost vândut pentru 135 de milioane de euro în 2022.

Acel Mercedes, unul dintre singurele două exemplare existente, a fost vândut cu prilejul unei licitaţii confidenţiale în mai 2022 muzeului din Stuttgart al fabricantului german şi a devenit ''automobilul cel mai scump vândut vreodată'' în lume, fie că e vorba despre vânzări la licitaţii sau private, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt din partea RM Sotheby's, filiala dedicată automobilelor de lux a casei de licitaţii.

Fabricat în 1962, exemplarul Ferrari 250 GTO, cu număr de şasiu 3765, motor de patru litri şi 390 de cai putere - a terminat pe locul al doilea la vremea respectivă o cursă de anduranţă de 1.000 de kilometri pe circuitul german din Nürburgring, precum şi cursa de 24 de ore de la Mans, unde echipa a trebuit să abandoneze din cauza unei explozii la motor, potrivit RM Sotheby's.

După câţiva ani de competiţii în Italia, Sicilia, automobilul a fost vândut şi exportat în Statele Unite, la finele anilor 1960.

Restaurată şi modificată, acest 250 GTO îşi va schimba de mai multe ori proprietarii americani înainte să ajungă în 1985 în proprietatea unui colecţionar din Ohio, cel care a scos-o luni la licitaţie.

Cu sediul în New York, casele de licitaţii Sotheby's şi Christie's închid în această săptămână sezonul de toamnă al licitaţiilor de opere de artă, domeniu care nu pare afectat de criză şi care aduce sute de milioane de dolari.

''Indiferent de ceea ce se întâmplă în pieţele financiare, un automobil de un asemenea calibru este un obiect de colecţie, o ocazie unică în viaţa unui colecţionar'', a precizat pentru AFP, înaintea vânzării, Michael Caimano din cadrul RM Sotheby's, comparând maşina Ferrari cu o operă de artă pe care ''o putem atinge, simţi şi asculta''. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Șeful ONU: Pentru SUA, puterea lor e mai importantă decât legea internațională. ”Trebuie să-i înfruntăm pe cei puternici”
Șeful ONU: Pentru SUA, puterea lor e mai importantă decât legea internațională. ”Trebuie să-i înfruntăm pe cei puternici”

Pentru SUA, propria putere este mai importantă decât legea internațională, iar ONU a devenit ineficientă din cauza faptului că o mână de țări își impun voința, a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

 

Un român a supraviețuit accidentului feroviar din Spania. Vorbea cu familia prin videocall în momentul impactului
Un român a supraviețuit accidentului feroviar din Spania. Vorbea cu familia prin videocall în momentul impactului

Un tânăr român aflat în trenul care a deraiat în Spania vorbea cu familia într-o videoconferință în momentul impactului, când telefonul i-a fost smuls din mână.

Ce este ”bazooka” pe care UE o poate folosi contra tarifelor cu care amenință Trump. ”Este arma noastră nucleară economică”
Ce este ”bazooka” pe care UE o poate folosi contra tarifelor cu care amenință Trump. ”Este arma noastră nucleară economică”

Apelurile către Uniunea Europeană de a-și folosi puternicul „instrument anticoercitiv” ca răspuns la amenințările președintelui american Donald Trump de a impune tarife vamale în conflictul privind Groenlanda sunt din ce în ce mai puternice.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.