900 de pasageri, blocaţi toată noaptea pe un feribot care nu poate andoca în Copenhaga din cauza furtunii

feribot
Profimedia

Circa 900 de pasageri aflaţi pe un feribot care circulă între Oslo şi Copenhaga ar putea rămâne pe mare toată noaptea din cauza furtunilor puternice care s-au abătut asupra Peninsulei Scandinave, informează DPA.

E posibil ca feribotul să nu reuşească să andocheze în Copenhaga înainte de ora 7:00 (06:00 GMT) joi dimineaţă din cauza condiţiilor meteorologice, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de transport DFDS.

Pasagerii vor primi mâncare şi băuturi gratis, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ruta de feribot Oslo-Copenhaga este populară atât în rândul norvegienilor, cât şi al danezilor întrucât face legătura între cele două capitale.

Feribotul ar fi trebuit să ajungă la Copenhaga miercuri dimineaţă, dar nu a reuşit să acosteze din cauza condiţiilor meteo. La prânz se afla în Öresund, strâmtoarea dintre Danemarca şi Suedia.

Citește și
marea britanie furtună
Furtuna "Henk" a făcut prăpăd în Marea Britanie. Valuri uriașe, zboruri întârziate, pene de curent și copaci rupți

Unul dintre pasageri a fost transportat cu elicopterul din cauze medicale, informează agenţia daneză Ritzau.

Iniţial, asupra Danemarcei s-a abătut miercuri o ninsoare abundentă, în timp ce ploi torenţiale au afectat alte zone din ţară. S-au înregistrat de asemenea vânturi puternice şi în rafale.

Feribotul din Oslo nu este singurul afectat după ce furtunile au dus la anularea mai multor curse între insula daneză din Marea Baltică Bornholm şi Ystad, în sudul Suediei, dar şi între Hirtshals, în Danemarca, şi Kristiansand şi Larvik, în sudul Norvegiei. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
MAE, atenționare de călătorie: coduri roşu şi portocaliu de ploi şi inundaţii în Franţa. Furtuna Henk a făcut ravagii | VIDEO
MAE, atenționare de călătorie: coduri roşu şi portocaliu de ploi şi inundaţii în Franţa. Furtuna Henk a făcut ravagii | VIDEO

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Meteo France a anunţat coduri roşu şi portocaliu de ploi şi inundaţii.

Furtuna
Furtuna "Henk" a făcut prăpăd în Marea Britanie. Valuri uriașe, zboruri întârziate, pene de curent și copaci rupți

O furtună puternică a răvășit sudul Angliei și Țara Galilor. Vântul a bătut la rafală cu peste 150 de kilometri pe oră.

 

Furtuna Gerrit a făcut prăpăd în Marea Britanie. Inundații, locuințe fără curent electric și zboruri anulate
Furtuna Gerrit a făcut prăpăd în Marea Britanie. Inundații, locuințe fără curent electric și zboruri anulate

Furtuna Gerrit care s-a dezlănțuit asupra Regatului Unit a provocat mari distrugeri și a perturbat serios traficul.

Avertizări de vânt puternic, ploi şi ninsori au fost emise în Regatul Unit înainte de sosirea furtunii Gerrit
Avertizări de vânt puternic, ploi şi ninsori au fost emise în Regatul Unit înainte de sosirea furtunii Gerrit

Teritoriul Regatului Unit va fi afectat de vânturile, ploile şi ninsorile ce vor fi provocate de furtuna Gerrit.

 

Furtuna a făcut prăpăd în Australia. O persoană a murit și 120.000 de locuinţe au rămas fără curent de Crăciun. FOTO & VIDEO
Furtuna a făcut prăpăd în Australia. O persoană a murit și 120.000 de locuinţe au rămas fără curent de Crăciun. FOTO & VIDEO

O furtună în seara de Crăciun a ucis o femeie în estul Australiei, unde aproximativ 120.000 de case sunt fără electricitate, au anunţat marţi autorităţile, notează AFP.

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.