Cum a distrus firma infractorului Darius Vâlcov un proiect european care permitea românilor să se bucure de Băile Olănești
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un proiect european, care trebuia să modernizeze locul, a fost pus pe butuci de interese private. Inspectorul PRO vă arată în ce stare este acum o stațiune vestită, cu o tradiție de 150 de ani.
Olănești este stațiunea balneară din România unde vin anual peste 50.000 de oameni. Acum 13 ani, primăria a luat fonduri PHARE și și-a construit propria bază de tratament. Au rezultat două piscine cu apă sulfuroasă, din care una este în paragină. Iar cealaltă e folosită doar câteva luni pe an. Proiectul a înghițit peste 3,5 milioane de euro.
Ramona Țintea: ”Este investiția pe fonduri europene doar în această zonă. S-au construit un centru medical, această parcare, piscina de acolo. A fost reabilitată și aleea care duce către izvoare".
Aici trebuia să fie centrul balnear cu medici, sala de fitness și piscina mică cu apă sulfuroasa. Imaginile din interior, surprinse de echipa de la Inspectorul PRO, sunt dezolante. E multă rugină. Pe pereți se scurge mizeria, iar tencuiala a crăpat. Corpurile de iluminat sunt sparte, oxidate și înșirate pe marginea bazinului. Locul sta încuiat de ani de zile.
Turist: ”Nu ne spune nimeni nimic… Uitați, e închis… O prostie mai mare ca asta, nu poți să ai…”.
Topnef Reciclare a distrus proiectul european făcut de primărie la Băile OlăneștiProiectul din fonduri europene s-a realizat în mandatul fostului edil și s-a bazat pe o colaborare cu firma Foradex Valea Oltului SA. Aceasta livra apa sulfuroasă necesară pentru tratament.
L-am invitat pe teren pe actualul primar Vasile Sorin Vasilache.
”Reporter: De ce nu este folosită?
Primar: Nu avem apă sulfuroasă, s-a întrerupt furnizarea de apă, întrucât Foradexul a înstrăinat sonda unei firme private".
Vechiul edil nu a reușit să angajeze medici și nici nu a cumpărat aparatura necesară pentru tratamente.
”Nu știu care e situația, de ce îl ține închis. E păcat de el. Se deteriorează”.
Primăria a pornit la drum în acest proiect cu Foradex Valea Oltului. Firma scotea apa sulfuroasă din pământ la o temperatură de 57 de grade Celsius, cu o sondă foarte eficientă. În bazine, apa termală ajungea la 37 de grade, numai bună pentru tratarea oaselor sau detoxifierea ficatului. Primăria nu avea astfel nicio cheltuială cu încălzirea apei.
La un moment dat, Foradex a vândut sonda către o firmă din Olt, Topnef Reciclare. Este momentul în care, susține primarul, s-ar fi ales praful de investiția europeană. Compania ar fi sistat alimentarea cu apă.
Patronul firmei țipă la reporterii Inspectorul PRO TV. ”Vreau să avem secrete””Reporter: De ce nu a mai vrut cea de-a doua firmă să vă dea apa?
Primar: Ne-a comunicat că intenționează să-și deschidă o afacere și să-și creeze un complex, fără a avea o colaborare cu autoritatea publică".
”Și țevile sunt tăiate aici…".
Am mers la Topnef să-l întrebăm pe patron de ce a blocat investiția europeană. Inițial, Cristi Deaconu și-a trimis secretara să ne spună că nu se află în sediu. Apoi, brusc, s-a răzgândit și a întors echipa PRO TV din drum. A insistat să aibă o discuție separată doar cu reporterul. Pentru că nu am acceptat, a țipat și ne-a dat afară.
”Reporter: De ce să vorbesc separat cu dvs.?
Cristi Deaconu: Fiindcă vreau să avem secrete!
Reporter: Păi, da, nu am secrete cu dvs!
Cristi Deaconu: Eu așa vreau (începe să țipe). M-ați pus într-o situație jenantă, să vă dau afară.
Reporter: Ne-ați primit. Apoi, ne-ați dat afară, după aceea iar ne-ați dat afară, după aceea iar ne-ați chemat. Haideți, că nu știți nici dvs. ce să faceți”.
Patronul firmei spune că primăria a refuzat să folosească gratis sondaÎn momentul în care echipa noastră era deja în mașină, pe picior de plecare, patronul s-a răzgândit din nou și ne-a întors din drum pentru a doua oară.
De aceasta dată, pentru ca să-și exprime punctul de vedere. Însă doar audio. Pe motiv că nu ar fi telegenic.
Cristi Deaconu: ”Punctul de vedere oficial este următorul: eu le-am pus sonda la dispoziție să se folosească. Dânșii au spus în felul următor: ”știi ceva? Nu ne interesează sonda ta, nici măcar gratis!”.
Nici vorbă de așa ceva, susține edilul din Olănești. Primarul spune că bărbatul ar fi vrut să vândă sonda cu 3 milioane de euro. Și că primăria făcuse chiar și rost de bani să o cumpere, însă a constatat că patronul se afla într-un litigiu pentru teren. O situație clară în care legea nu permite unei instituții publice să facă achiziții.
Vasile Vasilache, primar: ”Am avut discuții în Consiliul Local, am luat aprobare și am adoptat o hotărâre privind achiziționarea sondei, chiar făcusem niste pași. Nu puteam să o cumpărăm fără a avea..., firma respectivă, toate documentele în regulă, respectiv intabularea sondei și terenul".
Firma care a distrus Băile Olănești deține în acte Aceti SA, compania condamnatului Darius VâlcovAm vrut să vedem cine este Topnef Reciclare. Așa că am mers pe urmele societății. Am regăsit aceasta firmă ca acționariat majoritar - cu 99,98 la sută - în Aceti SA. Iar Aceti SA este fosta societate de construcții a Primăriei Slatina - vândută de Darius Valcov pe vremea când era primarul Slatinei.
Cel care a preluat-o este nimeni altul decât Cristi Deaconu, apropiat al lui Darius Valcov. Și totodată omul de afaceri care a cumpărat sonda de la Olănești.
Cristi Deaconu: ”Nu am nicio legătură cu domnul Vâlcov… Doamne ferește! (râde)".
Darius Vâlcov a fost condamnat recent la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul tablourilor.
Aceti SA apare într-un rechizitoriu al procurorilor DNA. Aceștia susțin că societatea era controlată de Darius Vâlcov - printre altele fost ministru de Finanțe și fost consilier al Vioricăi Dăncilă. Potrivit procurorilor, societatea ar fi fost favorizată să câștige contracte cu statul, prin atribuire directă.
Pentru că baza de tratament din Olănești să nu moară cu totul, primăria aduce apă mai rece de la o altă sondă și o încălzește apoi cu panouri solare și pompe de căldură.
Primăria aduce apă mai rece de la altă sondă și o încălzește, ca să nu moară stațiuneaLe-a instalat special ca să mai reducă din costuri, dar facturile sunt tot mai mari. Așa că își permite să țină piscina deschisă doar vara.
”Reporter: Sunteți pe profit măcar cu această piscină?
Primar: Profitul este mic. Vă spun că asigurăm acest serviciu pentru ca turistul să vină în Băile Olănești. Așa a fost în tradiție, ca la Băile Olănești să existe acest serviciu".
Tradiția apelor din Olănești este veche de 150 de ani. În 1873, apele de la Olănești au primit "Medalia de aur" la Expoziția Internațională de la Viena.
Iar în 1950 s-au pus bazele stațiunii balneoclimaterice care trăiește și astăzi doar din gloria trecutului.
Sursa: Pro TV
Etichete: firma , baile olanesti , distrugere , darius valcov , proiecte europene
Dată publicare: 24-07-2023 19:32