Suita Apple Intelligence, lansată oficial în SUA. Când va fi disponibilă în Europa
Apple a lansat luni sear noi versiuni ale sistemelor sale de operare, pentru iPhone, iPad şi Mac, care deschid utilizatorilor drumul către suita de inteligenţă artificială Apple Intelligence.
În mod neaşteptat, înainte de a putea folosi noile facilităţi, utilizatorii au fost nevoiţi să se înscrie pe o listă de aşteptare, de unde au primit acces în câteva minute sau cel mult o oră sau două.
Dincolo de faptul că funcţionează doar pentru engleza americană, în prima fază, accesul pe iPhone şi iPad este nu este permis deocamdată utilizatorilor din Uniunea Europeană.
În schimb, Apple Intelligence poate fi folosită în Europa pe Mac, care nu a fost desemnat Gatekeeper de Comisia Europeană şi este supus unui set mai puţin strict de reguli.
Apple a avut, totuşi, bunăvoinţa de a anunţa că va lansa Apple Intelligence în Uniunea Europeană în luna aprilie. Până atunci, probabil, va fi extins şi setul de limbi suportate.
Apple Intelligence aduce funcţii pentru lucrul cu textul, precum corectare, rescriere şi rezumare, dar şi cu imaginile, precum eliminarea automată a anumitor elemente din acestea.
Compania americană va lucra în continuare la noi funcţii de AI şi la îmbunătăţirea celor deja existente, astfel că suita Apple Intelligence va fi într-o continuă evoluţie cel puţin în anii următori.