Cel mai nou sistem de operare pentru iPhone poate fi deja încercat. Cu ce noutăți vine iOS 17
iOS 17 o să vină pe noile telefoane începând din septembrie, însă poate fi deja încercat. Cine vrea să testeze noile funcții se poate juca cu iOS 17, iar una dintre funcțiile noi este că dacă cineva va trimite mesaj vocal, destinatarul nu va mai fi forțat să îl asculte, obligatoriu.
Din păcate, în România această funcție încă nu este valabilă, dar cu siguranță va ajunge și pe WhatsApp. Nu va mai trebui să stăm cu urechea la telefon, să ascultăm mesajele vocale, pentru că iOS 17 va putea să aplice automat o subtitrare.
O altă funcție nouă este că, atunci când telefonul este închis și pus la încărcat, și așezat pe orizontală, apare automat un ecran special de stand-by sau în repaus, așa cum este tradus de Apple în limba română. Și foarte interesant e că dacă avem de exemplu o comandă de mâncare în așteptare, ar putea să apară personalizat. De exemplu, dacă avem o comandă care este în așteptare, poate să ne spună în cât timp o să vină fără să mai ridicăm telefonul de fiecare dată.
La fel și dacă vom comanda un tax. O mașină de ridesharing, la fel, va apărea acolo.
O altă schimbare este pentru Siri. Acum, nu mai trebuie să zicem Hei, Siri. Este suficient să zicem Siri și se activează.
Din păcate, sunt foarte puține funcții noi în plus pe acest iOS 17, față de evoluția pe care am văzut-o dintre iOS 15 și 16. Sunt mai degrabă îmbunătățite câteva lucruri și se merge mai mult pe ideea de personalizare.
Ce înseamnă personalizare? Dacă închidem telefonul și ținem apăsat pe ecranul principal, ajungem la personalizări și avem câteva lucruri în plus cu care putem să ne jucăm.
De exemplu, la un wallpaper nou putem modifica stilul, putem selecta cât de groase să fie cifrele de sus, fonturile, ceea ce puteam să facem și înainte, dar au adăugat câteva lucruri în plus cu anumite widget-uri, care evident - deocamdată - nu sunt disponibile, pentru că dezvoltatorii trebuie să lucreze un pic la ele.
Un alt aspect interesant este că ne putem decide cum să apărem noi pe telefoanele celorlalți în momentul în care îi sunăm. Pentru asta, trebuie să mergem la Contacte, dăm click pe numele nostru de la profil, edităm și adăugăm o poză. Când de exemplu, veți suna pe cineva, o să-i apară numele așa cum îl are trecut în agendă și cu poza noastră de profil.
Și mai interesant este că dacă, de vă întâlniți cu cineva și vreți să faceți schimb de numere de telefon, iar el are iOS 17, adică cel mai nou sistem de operare, este suficient doar să vă atingeți telefoanele, iar schimbul de numere de telefon și contact, adresa de mail se va face automat.
Sursa: Pro TV
Etichete: ilikeit , apple , iphone , marian andrei , ios
Dată publicare: 13-06-2023 09:27