De ce banii nu aduc întotdeauna fericirea în cuplu. Când apar certurile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Discuții apar, inevitabil, pentru că luăm decizii financiare în fiecare zi. Ce mâncăm, ce mijloace de transport folosim, unde facem cumpărăturile, și așa mai departe.
Dacă pentru o familie sudată lucrurile par simple, pentru un cuplu la început de drum este nevoie de și mai multă comunicare pentru a evita certurile.
Specialiștii recomandă ca înaintea unei decizii importante, de exemplu mutatul împreună, cei doi să facă și un buget împreună. O discuție deschisă despre ce bani urmează să le intre în casă, ce cheltuieli sunt, ce ne permitem și ce nu. În această etapă este să vezi cum își câștigă partenerul banii, dacă sunt venituri constante sau numai când și când. Asta spune multe lucruri despre un om. De asemenea, la fel de important este și felul în care cineva cheltuie banii. Unii oameni sunt mai chibzuiți, alții mai cheltuitori, și e important să fie un echilibru într-un cuplu pentru a nu apărea conflicte.
Apoi, trebuie să vedem și când vorbim despre bani. Ideal ar fi lunar, când intră salariile, să existe o discuție.
Am discutat pe această temă cu Adrian Asoltanie, trainer de educație financiară.
„O greșeală pe care am făcut-o și eu, când nu eşti implicat în viaţa financiară a cuplului” explică el.
Așadar, este important și felul în care cei doi parteneri își țin banii. Împreună sau separat... Fiecare cuplu decide cum e mai bine, dar specialiștii spun că sunt șanse mai mici să se ajungă la certuri dacă banii sunt gestionați împreună. Nu e musai să fie în același cont, același sertar, dar este bine să știe unul de celălalt, și să existe obiective comune, pentru că obiectivele comune sudează relația. În timp ce banii ținuți separat pot duce la lipsa încrederii și la semne de întrebare.
Dacă lucrurile par simple în ceea ce privește banii pe care îi câștigăm lunar, situația se complică atunci când vorbim de bunuri cumpărate de dinainte de a intra în relație. De exemplu, sunt multe situațiile în care unul dintre parteneri are un apartament cumpărat în urmă cu mai mulți ani cu credit. Dacă vorbim de o căsătorie, bunurile dobândite de dinainte nu se împart în caz de divorț. Ca cele cumpărate împreună, dar dacă unul dintre parteneri a contribuit la rate, poate primi ceva. Iată ce spune Adrian Asoltanie: „comunicarea e foarte importantă, efectiv transparent”
Căsătoria are, așadar, și un rol financiar, acela de a proteja ambii parteneri. Iar cei mai mulți specialiști nu recomandă achiziții importante, cum ar fi un apartament, înainte de căsătorie. Puteți vedea întreg interviul pe site-ul nostru, stirileprotv.ro, la secțiunea iBani.