Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Google duce AI la un alt nivel. Demonstrație în România a "Proiectului Astra", asistentul universal futurist al companiei

Google a prezentat cel mai avansat proiect de inteligență artificială generativă al său. Este vorba despre "Proiectul Astra".

Conform Google, Astra este "un agent universal de inteligență artificială care este util în viața de zi cu zi". Este, în esență, ceva de genul unei îmbinări între Google Assistant și Google Gemini, cu funcții suplimentare și capacități supraîncărcate pentru o experiență naturală, conversațională.

Astra a fost construit pentru a înțelege contextul și pentru a întreprinde acțiuni, pentru a putea lucra în timp real și pentru a-și aminti conversațiile din trecut.

"Am avut această viziune în minte de ceva vreme", spune Demis Hassabis, șeful Google DeepMind și liderul eforturilor Google în domeniul inteligenței artificiale.

Hassabis lucrează în domeniul inteligenței artificiale de câteva decenii, dar, în urmă cu patru sau cinci ani, ceva s-a cristalizat cu adevărat.

Citește și
agi
Inteligența artificială generală. Ce este AGI și care este scopul său

Acum, el îşi imaginează un asistent multi modal, ca un Star Trek Communicator sau vocea din Her

"Vom avea acest asistent universal. Este multimodal, este cu tine tot timpul", a spus acesta.

"Este acel asistent", a continuat Hassabis, "care este pur și simplu util. Te obișnuiești să fie acolo ori de câte ori ai nevoie de el".

La Google I/O, conferința anuală a companiei americane, Hassabis a prezentat o versiune timpurie a ceea ce speră că va deveni acel asistent universal.

Google l-a numit  "Proiectul Astra", care este un asistent AI multimodal, disponibil în timp real şi care poate percepe lumea din jur, să înţeleagă ce lucruri sunt în jur şi unde le-ai lăsat.

Poate să răspundă la întrebări şi te poate ajuta să faci tot felul de sarcini şi activităţi. Avem şi un demo video, în care un utilizator Astra foloseşte sistemul în biroul său din Londra pentru a afla ce e fiecare componentă dintr-o boxă, să îşi găsească ochelarii, să analizeze cod sursă şi multe altele.

În această demonstrație, noul agent de AI generativ care are la bază o versiune nouă a modelului Gemini i se arată peisajul exterior și apoi este ce clădiri sunt acelea.

Conform Google, Astra poate să răspundă și la întrebări tehnice dacă, spre exemplu, îi arăți scheme sau diagrame, și îi pui întrebări la obiect despre conținutul lor și despre ce lipsește.

Pe scurt, ideea este ca proiectul Astra să poată furniza mai multe informații utile, în timp real, decât aplicațiile de realitate augmentată precum Google Lens.

Potrivit lui Hassabis, comparativ cu produsele anterioare, Astra este mult mai aproape de modul în care ar trebui să funcționeze un adevărat asistent de inteligență artificială în timp real.

Acesta spune că, atunci când Gemini 1.5 Pro, cea mai recentă versiune a modelului lingvistic de bază al Google, a fost gata, știa că tehnologia de bază era suficient de bună pentru ca ceva precum Astra să înceapă să funcționeze bine.  "Aveam componente ale acestui produs în urmă cu șase luni", spune el, "dar una dintre probleme era doar viteza și latența. Fără asta, ușurința de utilizare nu este chiar acolo".

Așadar, timp de șase luni, accelerarea sistemului a fost una dintre cele mai importante sarcini ale echipei de la Google.

Aceasta a însemnat îmbunătățirea modelului, dar și optimizarea restului infrastructurii pentru a funcționa bine și la scară mare. Din fericire, spune Hassabis, "este ceva ce Google face foarte bine!".

Astra e doar unul dintre anunţurile legate de Gemini din acest an, pe lângă Gemini 1.5 Flash, conceput pentru a se ocupa cu sarcini precum subtitrare şi rezumate.

Demonstrație a "Proiectului Astra" cu elemente românești

România are cu ce să se mândrească. Inginerul brașovean Emanuel Teropa este implicat direct în dezvoltarea proiectului Astra.

Acesta lucrează pentru gigantul tehnologic din 2006, iar în prezent este Google Fellow.

Cu telefonul în mână, el a făcut o demonstrație a "Proiectului Astra" cu elemente românești.

"Spune-mi când vezi o carte de bucate", a cerut Emanuel Teropa, iar răspunsul a venit imediat: "Văd o carte de bucate acum. Este vorba despre bucătăria românească?".

"Da, așa este", a răspuns românul, apoi a venit cu o nouă solicitare: "Poți să-mi spui un preparat celebru românesc?".

Răspunsul a venit repede: "Sarmalele", apoi Teropa a fost întrebat: "Le-ai încercat vreodată?".

"Da, le-am încercat. Mamei mele îi place să le gătească", a răspuns el.

Apoi, Emanuel Teropa a cerut a îndreptat telefonul spre o varinată în miniatură a Coloanei infinitului.

"Poți să-mi spui ce este asta?", a întrebat el, iar răspunsul a venit pe loc: "Este o sculptură foarte frumoasă. Se pare că are un design geometric interesant".

"Cu siguranță, da. Are forme romboidale care se repetă. De ce sculptură îți amintește?", a continuat românul.

Din nou, răspunsul a venit foarte repede: "Este greu de spus cu siguranță, deoarece stilul este destul de unic. Îmi amintește vag de unele dintre sculpturile abstracte ale lui Constantin Brâncuși»".

"Da, e corect. este vorba despre «Coloana infinitului. Ai reușit!", a spus Teropa, apoi a trecut mai departe: "OK. Poți să-mi spui ceva despre acest copac?".

"Văd câțiva copaci și stâlpi colorați. Doriți să știți ceva anume despre această stradă?", a venit răspunsul.

"Nu știu ce tip de copac este? Tu știi?", a întrebat românul, iar răspunsul nu s-a lăsat așteptat: "Arată precum un copac sumac. Are niște frunze frumoase".

"Apropo, îți amintești dacăți-am arătat mai devreme o carte de bucate?", a mai întrebat bărbatul, iar răspunsul a fost uimitor: "Da, îmi amintesc că mi-ai arătat o carte de bucate. Părea că e vorba despre mâncare românească".

"Oh, minunat. Mulțumesc, Gemeni!", a încheiat Emanuel Teropa.

Într-un interviu exclusiv, Teropa ne-a explicat care sunt principalele avantaje pe care tehnologia AI le aduce în viața de zi cu zi a oamenilor.

Într-un interviu exclusiv, Teropa ne-a explicat care sunt principalele avantaje pe care tehnologia AI le aduce în viața de zi cu zi a oamenilor.

"Salvează timp. Este singurul lucru pe care nu o să mi-l dea niciodată nimeni înapoi. Când vor fi ultimele momente nu o să vină nimeni să zică «Uite încă 2 ani de zile», așa că, dacă ceva poate să-mi salveze timpul, sunt extrem de bucuros că pot să petrec mai mult timp cu familia, pot să îmi văd părinții mai des. Ăsta cred că este avantajul masiv al AI în viața de zi cu zi. Ce poate ajuta foarte mult este și la reconversii. De exemplu, vrei să-ți schimbi cariera pentru că te-ai plictisit de ce faci, este mult, mult mai rapid să devii extrem de bun la un anumit domeniu dacă folosești AI ca să te accelereze", a spus el.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult