Guvernul anunță noi facilități pentru firmele din domeniul HORECA

Florin Citu
Inquam Photos/ Octav Ganea

Firmele din domeniul HORECA vor fi scutite de plata impozitului specific pentru o perioadă suplimentară de 90 de zile, a anunţat, marţi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

UPDATE 18:00 - Ionel Dancă a anunțat, după ședința de Guvern, o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru acordarea de noi facilităţi la plata unor impozite şi taxe, respectiv prelungirea unora dintre acestea sau prorogarea unor termene pentru obligaţiile de plată.

"Astfel, prin OUG iniţiată de Ministerul Economiei, în domeniul HORECA au fost adoptate două reglementări importante, respectiv scutirea de la plata impozitului specific pentru acest domeniu pentru o perioadă de 90 de zile care se adaugă la perioada anterioară, de 60 de zile, perioada stării de urgenţă, perioadă pentru care au fost scutiţi de la plata impozitului specific. Plata acestui impozit se va face până la 25 octombrie 2020", a explicat Dancă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanţelor Publice, companiile care activează în industria ospitalităţii, sectorul jocurilor de noroc, dar și importurile de măști urmau să fie scutite de la plata impozitului specific pe o perioadă de 90 de zile

Impozitul specific a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering, scrie Agerpres.

Citește și
Intrare în bar
Soluții de reamenajare a barurilor și restaurantelor, pentru asigurarea distanțării sociale. Ideile unui patron din New York

Impozitul specific se calculează în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi rangul localităţii unde activează punctul de lucru, suprafaţa acestuia, sezonalitatea etc. şi se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat.

În plus, Ministerul Finanțelor vrea să scutească de plata TVA livrările, importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și de ventilatoare mecanice pentru contituirea rezervei strategice a UE – ambele fiind echipamente necesare în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

O altă măsură propusă de Finanțe este prelungirea până pe 25 octombrie a următoarelor măsuri:

– nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020, reglementată de art. VII din OUG nr. 29/2020;

– nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare, reglementată de art. XII din OUG nr. 48/2020;

– măsurile referitoare la suspendarea executării silite, reducerea semnificativă a perioadei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea condițiilor de menținerea eșalonărilor la plată etc.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
Un nou prag psihologic atins de COVID-19. Peste 8 milioane de infectări la nivel global
Un nou prag psihologic atins de COVID-19. Peste 8 milioane de infectări la nivel global

Numărul de cazuri de coronavirus a depăşit pragul de 8 milioane la nivel mondial.

Soluții de reamenajare a barurilor și restaurantelor, pentru asigurarea distanțării sociale. Ideile unui patron din New York
Soluții de reamenajare a barurilor și restaurantelor, pentru asigurarea distanțării sociale. Ideile unui patron din New York

Restaurantele și barurile din toată lumea sunt zilnic în căutare de soluții pentru a-și relansa afacerile, după ce în ultimele luni au fost fie total închise, fie au funcționat la capacitate limitată.

Vaccinul anti-COVID, la mare căutare. Țările europene vor plăti deja pentru 300 mil. de doze
Vaccinul anti-COVID, la mare căutare. Țările europene vor plăti deja pentru 300 mil. de doze

Italia, Germania, Olanda şi Franţa vor plăti companiei farmaceutice britanice AstraZeneca o sumă iniţială de 750 de milioane de euro pentru 300 de milioane de doze ale vaccinului potenţial pentru Covid-19.

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.