De ce au crescut chiriile. Programul prin care statul plăteşte cazarea refugiaților ucraineni a influențat tarifele
Your browser doesn't support HTML5 video.
La nivel național, tarifele s-au mărit în medie cu 6 până la 10 % sau chiar mai mult în orașele care sunt și centre universitare, unde cererea este pe măsură.
În zona de nord a Bucureștiului, un apartament cu o suprafață de aproximativ 60 mp utili și cu o terasă foarte generoasă se închiriază cu 1300 euro, față de anul trecut, când un astfel de apartament exact în aceeași clădire se închiria undeva la 950 euro.
În Capitală, chiriile au crescut în medie cu 6 și până la 10 %, îndeosebi la garsoniere și apartamente de trei camere. Mulți proprietari au închiriat locuințe cumpărate pe credit și au mărit tarifele după ce le-au crescut ratele la bancă, din cauza dobânzilor majorate.
Luiza Gheorghiu, agent imobiliar: ”De exemplu, un apartament nou de 2 camere în Pantelimon, care avea o rată de 1600 lei, a ajuns la 2300 lei, creștere de 43%. Însă chiria acelui apartament, de la 400 de euro a ajuns la 450 euro, vedem doar 11 la sută în chirie, nu putem să creștem prețurile chiriilor să acopere și creșterile ratelor pentru că nu ar mai închiria nimeni.”
Suma medie necesară pentru închirierea unui apartament cu 2 camere s-a majorat în 2022 cu peste 14 procente în Constanța.
Aici, un astfel de apartament se închiria anul trecut în medie cu 300 de euro, acum același apartament a ajuns la 370. S-au înregistrat creșteri mari și în Cluj-Napoca, o mărire 13,3%, sau Brașov, cu peste 10%.
Însă cele mai mari majorări le observăm la prețul de închiriere a apartamentelor cu 3 camere. Chiria pentru 3 camere a urcat cel mai mult tot în Constanța, unde prețul mediu a sărit de 500 de euro pe lună.
Programul prin care statul plăteşte cazarea refugiaților ucraineni a influențat piața chiriilor în unele orașe. Constanța înregistrează printre cele mai mari creșteri.
Daniel Crainic, agent imobiliar: ”În ceea ce privește chiriile, ne așteptăm la creșteri importante pe acest segment, pentru că proprietarii vor dori să își maximizeze veniturile din proprietățile scoase la închiriere pentru a face față inflației, dar avem și niște modificări fiscale foarte importante, ceea ce face că impozitele obținute din venituri pe chirii să fie mai mari decât până acum, și acest lucru cumva va fi recuperate, de regulă de la consumatorul final, de la chiriaș.”
S-au mărit și prețurile locuințelor, nu doar chiriile. Potrivit platformei imobiliare.net, preţul mediu al unui apartament în România a crescut cu 47% în ultimii 8 ani.