Analiştii CFA România: Deficitul bugetar se va situa de 7,3% din PIB, iar datoria publică va crește la 57%, în acest an

Economie România

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,3% din PIB iar anticipaţiile de creştere economică se situează la valoarea medie de 1,3%, potrivit estimărilor analiştilor Asociaţiei CFA România.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 57% în următoarele 12 luni.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2026) s-a situat la valoarea medie de 5,02%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0404 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0886 lei pentru un euro.

"Deşi, în luna decembrie, după scăderea puternică din luna anterioară, indicatorul de încredere macroeconomică s-a corectat, acesta rămâne la un nivel extrem de scăzut în contextul incertitudinii ridicate privind evoluţia economiei româneşti. De asemenea, este de remarcat reducerea, în continuare, a anticipaţiilor de creştere economică pentru anul 2025 precum şi majorarea anticipaţiilor privind deficitul bugetar", a declarat Adrian Codirlaşu, preşedinte al Asociaţiei CFA România, într-un comunicat.

Citește și
bitcoin, aur
”A cam venit timpul să întoarceți foaia”. Investitorii în aur și argint îi provoacă pe investitorii în bitcoin

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut, în luna decembrie, cu 6,7 puncte, până la valoarea de 38,1 puncte. Potrivit sursei citate, această situaţie s-a datorat creşterii ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipaţii a crescut cu 7,5 puncte, până la valoarea de 30,8 puncte. În acelaşi timp, componenta de condiţii curente a crescut cu 4,9 puncte, până la valoarea de 52,7 puncte.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 39% dintre participanţi anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 32% anticipează o majorare iar 29% o scădere. De asemenea 68% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 13 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
”A cam venit timpul să întoarceți foaia”. Investitorii în aur și argint îi provoacă pe investitorii în bitcoin
”A cam venit timpul să întoarceți foaia”. Investitorii în aur și argint îi provoacă pe investitorii în bitcoin

Investitorii în aur și argint sărbătoresc victoria în acest an, 2025, în timp ce ”speculatorii” din domeniul criptomonedelor au rămas cu ”ochii în soare”.

„E bun, dar nu pentru mine”. Românii returnează, schimbă sau „dau mai departe” cadourile primite de sărbători
„E bun, dar nu pentru mine”. Românii returnează, schimbă sau „dau mai departe” cadourile primite de sărbători

„E bun, dar nu pentru mine!”. Asta aud cel mai des, zilele acestea, vânzătorii din magazine care primesc înapoi mii de produse de-abia oferite.

Una dintre marile puteri ale lumii, Japonia, a aprobat un buget record pentru înarmare în 2026: 58 de miliarde de dolari
Una dintre marile puteri ale lumii, Japonia, a aprobat un buget record pentru înarmare în 2026: 58 de miliarde de dolari

Guvernul japonez a aprobat un plan bugetar record pentru apărare, care depășește 9 trilioane de yeni (58 de miliarde de dolari) pentru anul 2026.

Recomandări
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați

Viscolul începe să pună mari probleme în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 de kilometri pe oră au rupt copaci și stâlpi de curent electric.

Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său
Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său

Un agent de serviciu al Școlii de Poliție din Câmpina, cu o vechime de peste 20 de ani în sistem, a fost arestat preventiv, după ce un elev a reclamat că l-ar fi agresat sexual.

Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați
Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați

Situație îngrijorătoare în spitalele de boli infecțoase din țară care au rămas fără locuri libere din cauza numărului mare de pacienți cu gripă.