Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Sunt copii pe aici. Normal că ne-am speriat”. Mărturiile românilor prinși sub codul portocaliu de vreme rea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vântul a făcut, marți, legea în România. A bătut cu atâta putere încât, în București și în 19 județe, meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.

Cu peste 70 de kilometri pe oră la rafală, vijeliile au smuls acoperișurile de parcă ar fi fost de hârtie și au transformat zeci de arbori în surcele. Problema este că, în cădere, mulți copaci au sfărâmat mașini, au blocat șosele, și chiar porțiuni de cale ferată.

Bărbat prins sub solariul în care lucra

În județul Buzău, rafalele de vânt au atins, în zonele de munte, peste 100 de km pe oră, iar un biet bărbat a fost prins sub solariul în care lucra. Alte câteva zeci de solarii au fost puse la pământ și în județul Galați.

De altfel, meteorologii au emis cod portocaliu pentru zece județe din sudul țări, unde rafalele au atins 80 de kilometri pe oră. În Prahova, vântul a desprins bucăți din acoperișuri și a pus copacii la pământ. Unii au căzut pe calea ferată și au oprit, astfel, cinci trenuri între Valea Călugărească și Ploiești.

În județul Brașov, rafalele de vânt au întețit un incendiu de vegetație izbucnit acum două zile, pe un versant al Munților Făgăraș. Flăcările s-au extins pe mai bine de zece hectare și au ajuns la pădurea de brazi. Au fost mobilizați peste 100 de pompieri, ajutați de silvicultori și de localnici. Pompierii au avut de mers pe jos mai bine de o oră pentru a putea ajunge la foc. Ei au plecat cu butoaie pe care le-au alimentat cu apă din izvoarele pe care le-au găsit în zonă.

Citește și
zapada sua
Fenomene extreme. Zăpezile fac prăpăd în centrul SUA, iar o furtună extremă a ucis cel puțin 25 de oameni în Brazilia
Peste 60 de intervenții în București

Peste 60 de intervenții au numărat, până la prânz, și pompierii din București, unde copacii uscați, doborați de vânt, au rupt rețele electrice, au avariat case și mașini, și au creat haos în traficul și așa aglomerat.

Locatară: „Au tot felul de probleme, sunt uscați, sunt scoși din rădăcină, nu au făcut niciodată toaletarea lor, mai mult decât să le taie frunzele uscate. Am trei mașini avariate și când am cerut despăgubiri, nu am primit nimic”.

În zona Foișorului de Foc, toate troleibuzele au rămas blocate după ce un plop bătrân, rupt de vânt, a pus la pământ și un stâlp din beton care susținea rețeaua electrică a STB. Circulația între partea de este și cea de vest a troleibuzelor a fost ruptă în două.

Tot în sectorul 2, călătorii unui tramvai au înghețat în momentul în care un alt copac, rupt de vânt, a fost cât pe ce să îi strivească.

Sub cod portocaliu au fost și nouă județe din jumătatea de nord a țării.

Plutonier adjutant Sergiu Florean, ISU Alba: „O parte dintr-un acoperiș de aproximativ de 70 de metri pătrați a fost desprins de pe bloc, a fost dus cam 50 de metri în parcarea blocului, unde a avariat un stâlp de curent și alte trei mașini”.

Șofer: „M-au anunțat să vin să iau mașina de acolo, că a căzut acoperișul. A căzut o țeavă, un țăruș, și mi-a spart aripa”.

Prăpăd a fost și în zona Moldovei. La Iași și Suceava, pompierii au avut zeci de intervenții.

Bărbat: „Acum a bătut oleacă vântul și a luat tabla pe sus, sunt copii pe aici. Normal că ne-am speriat”.

Localnic: „O ia vântul. Aproximativ. Ferească Dumnezeu!”.

Iar în Pasul Prislop din Maramureș, pe lângă vântul puternic, turiștii au fost surprinși și de o ploaie cu grindină, în timp ce admirau o poiană cu brândușe de munte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult