Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermieri. Ce culeg din solarii în decembrie

×
Publicitate

Vremea nesperat de caldă i-a ajutat pe fermierii care au solarii. În plină lună decembrie aceştia culeg salată, spanac, ridichi sau ceapă proaspătă.

Cu toate că în unele cazuri preţurile sunt duble față de cele din primăvară producătorii spera că nu vor duce lipsă de clienţi. Mai ales că o salată de verdeţuri proaspete merge perfect cu preparatele tradiţionale de sărbători.

În gospodăria unui fermier din Micești - Alba pare că vine Paştele. Solariile sunt pline de salată şi de ceapă verde.

O altă familie din Sard adună spanacul din solar.
Vremea nefiresc de caldă din această perioadă le va aduce oamenilor şi un profit bun.

Femeie: "Spanacul e cules numai de o săptămână şi deja se poate culege din nou, e un soi care creşte foarte repede, e gustos. Și mama zice că are 88 de ani da aşa vremuri nu a întâlnit până acum”.

Citește și
Două zboruri speciale din Dubai spre București sunt programate miercuri seară. Anunțul MAE
Două zboruri speciale din Dubai spre București sunt programate miercuri seară. Anunțul MAE


Marius Silcu, Fermier: "Oamenii sunt mulţumiţi că în perioada ăsta mănâncă ceva verde, ceva gustos în loc de carne, punem spanac."

Temperaturile ridicate i-au bucurat şi pe fermierii din Galaţi. Oamenii au reuşit deja să trimită o bună parte din legumele proaspăt culese în hipermarketuri. Ridichile - de pildă - s-au vândut cel mai repede.

Principalul atu al legumelor româneşti este calitatea - susţin fermierii, care spun că nu le tratează cu chimicale.

Valentin Harabagiu, Fermier: ”Astea româneşti nu sunt la fel de frumoase ca alea de afară, pentru că cresc la altă temperatură şi au şi alte condiţii, le şi stropesc. A noastră, dacă în două zile n-ai vândut-o, se strică. Dar a lor durează două săptămâni şi n-au nimic. Deci vă daţi seama cam câte chimicale au în ele.”

Preţurile sunt, în unele cazuri, mai mari acum. Dacă legătura de ceapă porneşte de la 1,5 lei, la fel ca în primăvară, un kilogram de spanac ajunge la 18 lei, adică dublu. Salata se vinde cu până-n 3 lei bucata.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Două zboruri speciale din Dubai spre București sunt programate miercuri seară. Anunțul MAE
Două zboruri speciale din Dubai spre București sunt programate miercuri seară. Anunțul MAE

Două zboruri din Dubai spre București sunt programate pentru miercuri seară, de către compania FlyDubai.

Nicuşor Dan, vizită oficială joi la Varşovia. Ce teme vor fi în prim-planul discuţiilor
Nicuşor Dan, vizită oficială joi la Varşovia. Ce teme vor fi în prim-planul discuţiilor

Preşedintele Nicuşor Dan, va efectua joi, o vizită la Varşovia, la invitaţia preşedintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki, şeful statului urmând să aibă o întrevedere şi cu prim-ministrul Donald Tusk.

Primăria Sectorului 5 a emis autorizația pentru lucrări la blocul afectat de explozia din Rahova
Primăria Sectorului 5 a emis autorizația pentru lucrări la blocul afectat de explozia din Rahova

Primăria Sectorului 5 a emis autorizația de construire pentru lucrările de securizare și reparare a blocului afectat de explozia de pe strada Vicina, astfel încât intervențiile să poată începe în regim de urgență.

Recomandări
Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO
Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.

SURSE: Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare
SURSE: Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare

Surse liberale afirmă că liderii coaliției de guvernare au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor tehnice, respectiv după ce va trece de ședința de Guvern și de CES.

România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege
România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege

Guvernul a modificat, recent, printr-o Ordonanţă de urgenţă, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în România.