Copii abuzați sexual la un centru școlar din Drobeta-Turnu Severin. Un instructor și un paznic îi ademeneau cu bani

×
Publicitate

Caz șocant la Drobeta-Turnu Severin. Mai mulți copii aflați în grija statului au fost abuzați sexual de doi angajați care ar fi trebuit să aibă grijă de ei.  

Suspecții, de 53 și 56 de ani, au fost arestați. Unul era instructor la un centru școlar pentru educație incluzivă, celălalt, paznic de la Protecția Copilului. Contra unor sume de bani îi ademeneau pe copii în locuințele lor și îi abuzau, spun anchetatorii.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Potrivit anchetatorilor, copiii erau ademeniţi în garsonierele unde locuiau cei doi bărbaţi. Aceștia le cereau victimelor să nu spună nimic nimănui.

Mama unei victime: „Ăsta nu e centru, nu e cămin, nu sunt capabili, să dea copii acasă, nu să îi țină să își bată joc, să-i pângărească lumea, nu se poate așa ceva. Când le-am spus să îmi dea copilul acasă au zis că nu se dau copii acasă în familie, îi țin ca să își bată ei joc”.

Citește și
172 de români, evacuați din Israel prin Egipt cu o cursă privată. Câți au revenit până acum, din datele MAE
172 de români, evacuați din Israel prin Egipt cu o cursă privată. Câți au revenit până acum, din datele MAE

Fratele unei victime: „Când am văzut așa m-am derutat de tot, nu am mai știut ce să mai vorbesc, cum ar veni”.

Reporter: Tu ai discutat vreodată cu fratele tău despre povestea asta?

Fratele unei victime: „Nu, nu știam nimic despre chestiile astea”.

Faptele îngrozitoare au ieşit la iveală în urmă cu o lună, când unul dintre copii şi-a făcut curaj şi a mărturisit abuzurile celor de la Protecția Copilului.

Monica Moț – director adjunct DGASPC Mehedinți: „În momentul în care am avut aceste informații am procedat la modificarea locului de muncă a paznicului care este în acest moment arestat, iar de azi contractul de muncă al acestuia a fost suspendat”.

Pe fir au intrat procurorii și polițiștii care au aflat astfel că mai mulți copii au fost abuzați de doi indivizi cu vârste de 53 și 56 de ani.

Procuror Gheorghe Ciocan, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți: „Cei doi inculpați au constrâns, profitând de situația vulnerabilă și au determinat, contra unor sume de bani, un număr de 7 copii minori să întrețină relații sexuale. Din cei 7 copii, un număr de 5 erau pe perioada agresiunii sexuale instituționalizați în cadrul DGASPC Mehedinți, iar doi sunt elevi în cadrul unei școli cu nevoi personale de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin”.

O instanță de judecată a emis pe numele celor doi bărbați mandate de arestare preventivă, după ce anchetatorii au reușit să probeze șapte infracțiuni de viol asupra unui minor în formă continuată și 5 infracțiuni de act sexual cu un minor în formă continuată.

Ororile au început în timpul pandemiei, în 2021. În acea perioadă, din cauza restricţiilor, copiii rămâneau mult timp în grija celor doi. Indivizii nu s-au oprit până anul acesta, când faptele şocante au ieşit la iveală.

De altfel şi la locul de muncă, inculpații au reuşit să păstreze aparenţele şi nu au dat nimic de bănuit. În plus, nu aveau familii şi locuiau singuri.

Victimele lor au acum vârste cuprinse între 13 şi 18 ani. În mod cert, vor primi consiliere psihologică. Procurorii vor să vadă dacă nu cumva numărul copiilor abuzaţi este mai mare. Demersul este însă unul dificil, pentru că mulţi copii se exprimă cu greutate sau le este teamă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
172 de români, evacuați din Israel prin Egipt cu o cursă privată. Câți au revenit până acum, din datele MAE
172 de români, evacuați din Israel prin Egipt cu o cursă privată. Câți au revenit până acum, din datele MAE

Un grup de 172 de cetățeni români a revenit miercuri în țară din Israel, printr-o cursă aeriană privată operată la solicitarea MAE pe ruta Taba (Egipt) – București, anunță ministerul.

Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ,  exact așa cum ar trebui să fie”
Pentagonul anunță faza doi a războiului. Pete Hegseth: „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, exact așa cum ar trebui să fie”

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că operațiunea împotriva Iranului se află „abia în faza incipientă", deși au trecut patru zile de la declanșare.  

Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, pentru prima dată în istorie, numărul copiilor supraponderali şi obezi este mai mare decât cel al subnutriţilor.  

Recomandări
Război în Iran. Donald Trump evaluează succesul operațiunii militare la „15 din 10”
Război în Iran. Donald Trump evaluează succesul operațiunii militare la „15 din 10”

Președintele Donald Trump a transmis, din nou, că a început războiul în Iran pentru că altfel țara ar fi fost atacată. Teheranul este, miercuri seară, ținta atacurilor israeliene.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.