Niciodată nu e prea târziu. Mai mulți vârstnici din Galați au absolvit o „universitate specială”:„Mai am două luni și fac 93”

×
Publicitate

La Galați, mai mulți vârstnici au absolvit facultatea. Pensionarii au urmat cursurile „Universității Vârstei a Treia”, unde au învățat, printre altele, să-și plătească facturile online sau să folosească platforma „ghișeul.ro”.

La final de drum, absolvenții care au legat prietenii strânse au fost la fel de emoționați ca la ceremoniile din prima tinerețe.

Cu părul grizonant și plini de emoții pe care unii nu le-au trăit niciodată, vârstnicii au aruncat tocile în aer, cu gândul la tot ce au trăit în studenție – de la cursuri și până la vacanțele cu colegii de grupă.

Fiecare și-a ales modulele preferate, la început de an.

Tudosia Isofache, absolventă: „Am învățat despre moștenire, despre ce se întâmplă cu noi – că majoritatea suntem singuri și să știm ce să facem cu casa, cu toate alea. Apoi au fost conferințele medicale, de la care am învățat lucruri extraordinar de multe.”

Citește și
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”

Unii au fost interesați de istoria artei sau limbi străine. Cei mai mulți, însă, au dat mâna și cu tehnologia.

Absolvent: „Sunt la curent cu noile tehnologii, cu noile cercetări științifice.”

Absolventă: „Limbi străine – eu, care nu am făcut engleză în liceu, am beneficiat și de acest curs. Mai ales că am fiica căsătorită în Anglia și îmi era absolut necesar.”

Decanul: „Mai am două luni și fac 93. Pasiune pentru carte mai mult ca-n tinerețe. Am o preocupare pentru învățat cum n-am avut niciodată.”

Profesorii au fost la fel de emoționați, când și-au luat la revedere de la încă o generație de studenți.

Valentina Cornea, coordonatoarea programului: „Dacă mi-ar fi spus cineva, în momentul luării diplomei mele de cadru didactic, că voi fi coordonatorul și voi preda unor persoane care îmi pot fi mame și bunici, n-aș fi crezut niciodată.”

Înscrierea la cursurile Universității Vârstei a Treia se face la începutul fiecărui an școlar.

Sunt puse la bătaie 150 de locuri, iar seniorii trebuie să plătească doar o taxă de 200 de lei, la depunerea dosarului.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”
Bărbat blocat într-un tomberon îngropat din „El Retiro”, salvat de pompieri. Au folosit „fălcile vieții”

Un bărbat din Guadalajara a rămas blocat într-un container de deșeuri solide numit „Punto Limpio” (Punct curat). A avut nevoie de ajutorul pompierilor ca să-l elibereze.

Veronika, o vacă din Austria, a demonstrat că bovinele pot folosi unelte cu scop precis. Studiu Current Biology
Veronika, o vacă din Austria, a demonstrat că bovinele pot folosi unelte cu scop precis. Studiu Current Biology

Comportamentul neobişnuit al unei vaci din Austria, pe nume Veronika, a atras atenţia comunităţii ştiinţifice.

Ce a mai rămas din zecile de garsoniere distruse de o explozie într-un bloc din Buzău. Imagini din interior
Ce a mai rămas din zecile de garsoniere distruse de o explozie într-un bloc din Buzău. Imagini din interior

Explozia care a distrus, duminică, zeci de garsoniere într-un bloc din Buzău s-ar fi produs de la o defecțiune a instalației de gaz dintr-o locuință.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.