Remus Truică, aproape de libertate, după trei ani și jumătate de închisoare. Prima decizie, în favoarea sa

×
Codul embed a fost copiat

Omul de afaceri Remus Truică face un pas important spre libertate, după condamnarea la șapte ani de închisoare pe care a primit-o la sfârșitul lui 2020 în dosarul de corupție Ferma Băneasa.

Judecătoria Sectorului 4 i-a admis cererea de liberare condiționată.

Remus Truică are parte de această decizie, mai ales că cei din comisia de la Penitenciarul Jilava i-au fost alături în acest demers și au apreciat că el a stat suficient în spatele gratiilor. Sunt mai bine de 3,5 ani de când Remus Truică este închis, după ce a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă la 7 ani de închisoare pentru mai multe acuzații de corupție în dosarul Ferma Băneasa.

A fost condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită.  Acum, Remus Truică poate ieși din spatele gratiilor înainte să-și fi sfârșit întreaga pedeapsă, și poate fi eliberat condiționat. Asta au decis judecătorii de la Sectorul 4, câtă vreme el a petrecut perioada minimă necesară în detenție, jumătate din pedeapsă.

Însă, la această perioadă se adaugă cele peste 200 de zile câștigate, 200 de zile de libertate, câtă vreme a muncit în permanență din momentul în care a ajuns în spatele gratiilor și s-a stabilit regimul de executare a pedepsei inițial semi-deschis, apoi deschis. El a fost angajat de o firmă de arhivare și a muncit zi de zi, ceea ce a adus în fiecare lună între 5 și 7 zile de libertate. Asta a făcut să fie propus pentru liberarea condiționată. Mai ales că judecătorii au apreciat și faptul că el a acoperit toate obligațiile financiare, atât cheltuielile judiciare, cât și partea din prejudiciu ce i-a fost imputată lui, dar și celorlalți inculpați condamnați definitiv în acest dosar, un prejudiciu estimat la vremea respectivă la peste 1.000.000 euro.
Însă, Remus Truică că mai are de așteptat câteva zile până să își poată face bagajele, pentru că sentința Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori.

Citește și
Nela Ignatenko
Mesajul postat de o condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, după ce a fost dată în urmărire
Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies din casă fără supravegherea lui”
Articol recomandat de sport.ro
”O dorință veche!” Andrei Rațiu dă lovitura! Spaniolii au anunțat că fundașul român este aproape de transferul carierei
”O dorință veche!” Andrei Rațiu dă lovitura! Spaniolii au anunțat că fundașul român este aproape de transferul carierei
Citește și...
Verificări la Penitenciarul Jilava, după ce Remus Truică și-ar fi pus aer condiționat în celulă. ANP: informația se infirmă
Verificări la Penitenciarul Jilava, după ce Remus Truică și-ar fi pus aer condiționat în celulă. ANP: informația se infirmă

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dispus verificări la Penitenciarul Jilava, după ce în presă au apărut informaţii că Remus Truică, ar fi sponsorizat amenajarea unui loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie şi baie, scrie Agerpres.

Mesajul postat de o condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, după ce a fost dată în urmărire
Mesajul postat de o condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, după ce a fost dată în urmărire

Nela Ignatenko, condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, alături de Remus Truică şi de prinţul Paul, a fost dată în urmărire de poliţişti, după ce şi Paul al României a apărut pe site-ul IGPR cu statut de urmărit.

Decizie finală în dosarul
Decizie finală în dosarul "Ferma Băneasa". Paul al României, condamnat la 3 ani şi 4 luni, nu a fost găsit de poliţie

Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei Băneasa, iar Paul al României la 3 ani și patru luni. Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că vor fi încarcerați.

Remus Truică, condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale
Remus Truică, condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale

Remus Truică, fost consilier al premierului Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Brașov în dosarul retrocedării ilegale a unei părți din Pădurea Snagov – fosta Fermă Băneasa.

Ponta, in dosarul lui Tariceanu: Am evitat sa ma mai vad cu Truica, deoarece am fost informat de SRI ca sunt probleme cu el
Ponta, in dosarul lui Tariceanu: Am evitat sa ma mai vad cu Truica, deoarece am fost informat de SRI ca sunt probleme cu el

Fostul premier Victor Ponta a declarat, ca martor, in dosarul de favorizare a faptuitorului in care este judecat Calin Popescu Tariceanu, ca a rupt relatia cu omul de afaceri Remus Truica dupa ce a fost sesizat de SRI ca acesta are probleme.

Recomandări
Ciolacu spune că România e pregătită să doboare drone care intră în spațiul său aerian. În ce condiții se poate întâmpla asta
Ciolacu spune că România e pregătită să doboare drone care intră în spațiul său aerian. În ce condiții se poate întâmpla asta

Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că dacă o dronă va intra în spaţiul aerian românesc având o ţintă civilă sau militară, acea dronă va fi doborâtă.

Se schimbă vremea în România. Jumătate de țară intră sub Cod Galben de ploi și vijelii. Avertismentul meteorologilor | HARTĂ
Se schimbă vremea în România. Jumătate de țară intră sub Cod Galben de ploi și vijelii. Avertismentul meteorologilor | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare Cod Galben de averse, valabilă până duminică la prânz în jumătate din ţară.

Averile candidaților la prezidențiale. Cine sunt cei mai bogați politicieni care vor la Cotroceni. Cine e la polul opus
Averile candidaților la prezidențiale. Cine sunt cei mai bogați politicieni care vor la Cotroceni. Cine e la polul opus

Unii dintre candidații la prezidențiale se laudă cu averi impresionante, asta în timp ce alții nu au conturi, iar singurele lor forme de venit sunte cele obținute din pozițiile ocupate în instituțiile statului.