Dezastrul din Alba, evaluat de premier. Localnicii i-au arătat distrugerile după inundații

×
Codul embed a fost copiat

Proporțiile dezastrului de la Ocoliș, din Munții Apuseni, sunt și mai vizibile acum, la patru zile după prăpădul ce s-a abătut peste oamenii din comună.

Sute de case și anexe au fost afectate, unele luate de ape, mașini purtate în aval, gospodării distruse și infrastructură care trebuie refăcută. Nici acum nu există curent în toată comuna, iar oamenii încă lucrează ca să scoată nămolul din case.

Duminică, premierul României împreună cu ministrul de interne și al apărării au venit în zonă și s-au întâlnit cu localnicii.

O femeie are casa distrusa. La fel ca ea, sunt mulți oameni disperați.

„Aici, jos, 2 metri a fost aici, să veniți să vedeți până unde a fost apa. S-a adunat și a băltit. Când am văzut că vine apa prin spatele casei, ne-am panicat și ne-am urcat în pod." îi spune femeia premierului Florin Cîțu.

Citește și
Viiturile năvalnice au mutat un deal, cu tot cu brazi. Este dezastru în țară
Viiturile năvalnice au mutat un deal, cu tot cu brazi. Este dezastru în țară

Apa murdară a măsurat peste un metru în interior. Proprietarii sunt nevoiți acum să doarmă pe la prieteni.

„Așa se vede, aici au fost bolovani, lemne de toate, ce se vede, nu mai e nimic de folosit, unde dormeam noi aici, aici e casa" explică o localnică sinistrată.

Și drumurile au fost distruse. Ca să poată să treacă dintr-o parte în alta a satului, localnicii folosesc un trunchi de copac pe post de pod.

Bărbat: „A adus apa un copac, pe care l-a barat aici, și am prins pe el niște lemne și o balustradă, ca să putem trece. Am avut un pod mare, de treceam cu mașina, cu animale."

Alin Jucan – primar Ocoliș: „Avem peste 100 de gospodarii afectate, 1-2 case distruse, beciuri, 100 de anexe duse, anexe 100-180 afectate, 11 km de rețea de apă care nu mai există, aproape 11 km de asfalt ce necesită construire de la zero, e afectată toată structura de rezistență.”

Pentru că situația este cât se poate de gravă oficialii promit sprijin pentru sinistrații de la Ocoliș, Roșia Montană, Câmpeni şi Abrud.

Florin Cîțu - premierul României: „Urmează partea mai grea, pe termen scurt, dacă este nevoie de apă, vom aduce containere de 1.000 de litri de apă, că să fie apă potabilă în zonă, dacă este nevoie de locuinţe, saltele, utilaje.”

Florin Cîțu a precizat că oamenii afectați de inundații vor primi sprijin financiar din partea guvernului, începând de luni, 19 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Citește și...
Premierul Cîţu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectaţi de inundaţiile din Alba
Premierul Cîţu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectaţi de inundaţiile din Alba

Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.

Viiturile năvalnice au mutat un deal, cu tot cu brazi. Este dezastru în țară
Viiturile năvalnice au mutat un deal, cu tot cu brazi. Este dezastru în țară

Ploile violente de vară s-au transformat în viituri năvalnice, care au mutat tone de piatră şi chiar brazii, cu tot cu un deal.

Cîţu: Am fost permanent informat despre situaţia inundaţiilor din Alba; Guvernul va acorda ajutoarele necesare
Cîţu: Am fost permanent informat despre situaţia inundaţiilor din Alba; Guvernul va acorda ajutoarele necesare

Premierul Florin Cîţu afirmă că a fost permanent informat, de către şeful DSU, Raed Arafat, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, despre situaţiile provocate de inundaţiile înregistrate în Alba.

Recomandări
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.

CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri
CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri

CFR SA anunţă că a luat măsuri speciale pentru perioada 17–21 ianuarie, în contextul unei avertizări de vreme deosebit de rece la nivel naţional, cu temperaturi minime prognozate ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius.

Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei

Rusia vizează sistemul nuclear ucrainean de producere a energiei, a declarat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, avertizând că Moscova încearcă să paralizeze reţeaua energetică a Ucrainei.