Percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu şi fals în Argeș. Este vizat şi un primar de comună

Percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu şi fals Argeș
IPJ Argeș

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat cinci percheziţii.

Una dintre percheziții a fost efectuată la sediul unei primării, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Conform unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au avut loc în urmă cu o zi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

"Percheziţiile au fost efectuate pe raza judeţului Argeş, la sediul unei unităţi administrativ teritoriale, precum şi la sediile şi punctele de lucru aparţinând unor societăţi comerciale din municipiul Piteşti.

Din cercetări s-a stabilit că edilul unităţii administrativ teritoriale, cu încălcarea legii, ar fi dispus efectuarea unor noi măsurători în teren pentru o lucrare de asfaltare, neefectuată în conformitate cu conţinutul caietului de sarcini, măsurători ce nu ar corespunde realităţii şi având ca scop exonerarea societăţii comerciale executante de la plata (restituirea) sumei de 66.000 lei", se arată în comunicat.

Citește și
perchezitii
Percheziții la clanul Cămătarilor, în Capitală. Interlopii sunt acuzați că ar fi lovit și sechestrat doi bărbați

De asemenea, primarul ar fi dispus efectuarea plăţii integrale pentru o lucrare de achiziţii publice ce a constat în renovarea dispensarului localităţii, efectuată de către o altă societate, fără ca recepţia să fie realizată şi pentru echipamente care fie nu au fost puse în operă, fie au fost supraevaluate de până la opt sau zece ori faţă de preţul practicat pe piaţă pentru produse similare.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate documente financiar-contabile, precum şi alte documente, şapte persoane fiind conduse la audieri, mai informează IPJ Argeş.

Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizaţi de anchetă se numără primarul comunei Morăreşti, Gheorghe Purcaru.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
17 persoane care traficau o substanţă psihoactivă nouă în București sunt cercetate. Vindeau plicul de Alpha-PHiP cu 10 lei
17 persoane care traficau o substanţă psihoactivă nouă în București sunt cercetate. Vindeau plicul de Alpha-PHiP cu 10 lei

Şaptesprezece persoane, din care trei în stare de arest preventiv, sunt cercetate în dosarul în care au avut loc percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la suspecţi de trafic cu o substanţă psihoactivă nouă.

Percheziții la clanul Cămătarilor, în Capitală. Interlopii sunt acuzați că ar fi lovit și sechestrat doi bărbați
Percheziții la clanul Cămătarilor, în Capitală. Interlopii sunt acuzați că ar fi lovit și sechestrat doi bărbați

Poliţiştii de la Grupuri Infracţionale Violente din Bucureşti au făcut mai multe percheziţii la interlopii din clanul Cămătarilor, aceştia fiind acuzaţi că ar fi lovit și sechestrat doi bărbați.

Moarte învăluită în mister în Argeş. Cum a fost găsit trupul unui bărbat
Moarte învăluită în mister în Argeş. Cum a fost găsit trupul unui bărbat

Un bărbat a fost găsit decedat, în locuinţa sa din Curtea de Argeş, anchetatorii bănuind că ar fi fost omorât de o femeie în vârstă de 56 de ani, care locuia în aceeaşi casă cu victima, potrivit IPJ Argeş.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.