Polițiștii intervin în forță la sute de adrese din România. Cine sunt persoanele vizate. Fraudă de 25 de milioane de lei

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii fac marți 261 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii Jupiter, la persoane suspectae de evaziune fiscală, înșelăciune. fraudă.  

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 22 octombrie a.c. se efectuează 261 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, transmite IGPR.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalităţii economice (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înşelăciune), investigaţii criminale (tâlhărie calificată, furt calificat) şi arme, explozivi şi substanţe periculoase (nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, infracţiuni la regimul deşeurilor).

„Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal. Persoanele depistate vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, mai transmite IGPR.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Operațiune de amploare într-o comună din Dâmbovița. Sunt vizați cei care adună fier vechi. „Cine arde deșeuri, face pușcărie”
Operațiune de amploare într-o comună din Dâmbovița. Sunt vizați cei care adună fier vechi. „Cine arde deșeuri, face pușcărie”

Zeci de comisari ai Gărzii de Mediu şi peste 600 de angajaţi MAI fac 52 de percheziţii în localitatea Mătăsari, din judeţul Dâmboviţa, la firme şi persoane care colectează deşeuri feroase şi neferoase şi care dezmembrează autoturisme.

Comprimate de 12,5 milioane de euro, confiscate în urma unor percheziţii în România, Serbia şi Finlanda. FOTO
Comprimate de 12,5 milioane de euro, confiscate în urma unor percheziţii în România, Serbia şi Finlanda. FOTO

Peste 6 milioane de comprimate de Ksalol şi Rivotril, cu o valoare de piaţă de aproximativ 12,5 milioane de euro, au fost confiscate de poliţişti şi procurori în urma unei ample anchete care a inclus percheziţii în România, Servia şi Finlanda.

Medici, asistenți și funcționari ai spitalului din Rădăuți, vizați de arest. Acuzații de șpăgi de la candidați și pacienți
Medici, asistenți și funcționari ai spitalului din Rădăuți, vizați de arest. Acuzații de șpăgi de la candidați și pacienți

În cazul Spitalului Județean din Rădăuți, după 11 ore de percheziții, procurorii cer arestarea preventivă a șase persoane, pentru luare și dare de mită și condiționarea actului medical.

Percheziții de opt ore în cabinetul lui Nelu Tătaru. Ce au găsit procurorii în frigiderul fostului ministru
Percheziții de opt ore în cabinetul lui Nelu Tătaru. Ce au găsit procurorii în frigiderul fostului ministru

Cabinetul medical din spitalul din Huși al fostului ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a fost percheziționat mai multe ore de procurorii DNA.

După 11 ore de percheziții la Spitalul din Rădăuți, a urmat o noapte albă la DNA Suceava. „Așa au fost învățați”
După 11 ore de percheziții la Spitalul din Rădăuți, a urmat o noapte albă la DNA Suceava. „Așa au fost învățați”

După 11 ore de percheziții la Spitalul din Rădăuți, a urmat o noapte albă la DNA Suceava. Șase doctori și mai mulți angajați din zona administrativă a unității medicale au fost duși la audieri.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.