Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pățania unui bărbat din Pitești. O tânără i-a furat 10.000 de euro după ce l-a atacat cu spray lacrimogen

O tănără i-a furat 10.000 de euro unui bărbat din Pitești după ce l-a atacat cu spray lacrimogen. Aceasta a avut complici, o femeie și un bărbat și a fost reținută pentru 24 de ore.

„În ziua de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut o femeie de 21 de ani, din București.

Din cercetări, s-a stabilit că, în seara zilei de 22 ianuarie a.c, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Pitești, împreună cu un bărbat și o femeie, ar fi deposedat un bărbat de o borsetă în care se afla suma de 10.000 de euro, prin folosirea unui spray lacrimogen”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș, potrivit ziarulargesul.ro.

Două dintre cele trei persoane bănuite de săvârșirea faptei au fost prinse pe un aeroport din București și au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești și conduse la sediul poliției pentru audieri.

„După administrarea probatorului, femeia de 21 de ani, din București, a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor letgale în consecință”, au mai precizat reprezentanții IPJ Argeș.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult