Pățania unui bărbat din Pitești. O tânără i-a furat 10.000 de euro după ce l-a atacat cu spray lacrimogen

62332395
Shutterstock

O tănără i-a furat 10.000 de euro unui bărbat din Pitești după ce l-a atacat cu spray lacrimogen. Aceasta a avut complici, o femeie și un bărbat și a fost reținută pentru 24 de ore.

„În ziua de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut o femeie de 21 de ani, din București.

Din cercetări, s-a stabilit că, în seara zilei de 22 ianuarie a.c, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Pitești, împreună cu un bărbat și o femeie, ar fi deposedat un bărbat de o borsetă în care se afla suma de 10.000 de euro, prin folosirea unui spray lacrimogen”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș, potrivit ziarulargesul.ro.

Două dintre cele trei persoane bănuite de săvârșirea faptei au fost prinse pe un aeroport din București și au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești și conduse la sediul poliției pentru audieri.

„După administrarea probatorului, femeia de 21 de ani, din București, a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor letgale în consecință”, au mai precizat reprezentanții IPJ Argeș.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62319213
Cât costă carnea de miel cu o lună înainte de Paște. Avem cele mai mari prețuri din UE
Cu o lună înainte de Paște, mulți ciobani spun că nu au clienți pentru mieii pe care vor să îi vândă. Prețul la stână este la fel ca în magazine - 45 de lei kilogramul.
62218609
Cât bacșiș au lăsat românii în primele două luni după ce ANAF a impus să fie impozitat. Ce spun managerii de restaurante
Românii au lăsat bacșiș peste 11 milioane de lei în primele două luni după ce ANAF a impus să fie declarat legal pentru putea fi impozitat.
62332079
Ce scrie în certificatul de deces al lui Valeriu, tânărul mort după ce a mers să se opereze pentru o fractură la cot
Medicii legiști au stabilit din ce cauză a murit tânărul de 28 de ani, la Spitalul din Vatra Dornei, înaintea unei intervenții chirurgicale.