O femeie, care a ratat îmbarcarea, a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un incident a avut loc, duminică, pe Aeroportul Henri Coandă. O femeie, cu un bebeluș de trei luni în brațe, a alergat să prindă din mers avionul care tocmai se pregătea să decoleze spre Londra.

Femeia, din Egipt, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost chemată de mai multe ori pentru imbarcare pentru zborul RO391 cu destinația Londra, dar nu a venit, iar când și-a dat seama că o să piardă avionul a forțat ușile.

"Reprezentanții companiei aeriene au apelat-o în mod repetat, prin intermediul instalației de sonorizare, și, ulterior, au închis poarta de îmbarcare, aeronava punându-se în mișcare pentru decolare. Ulterior, pasagera a ajuns la poarta de îmbarcare, a forțat două uși (care au rol și de ieșire de urgență și, odată forțate, au declanșat alarma de securitate) și a coborât, prin pasarela de îmbarcare, pe platforma aeroportului", au transmis reprezentanții aeroportului. 

Poliția de Frontieră a oprit-o, dar femeia a opus rezistență.

Citește și
spalatorie auto
Spălătoriile auto self-service, tot mai căutate de șoferi pentru costuri mici. Numărul afacerilor a explodat

Conform unor surse, ea nu a fost sancționată pentru că nu reprezenta un pericol și a rămas în grija companiei până când i-a fost găsit un zbor către Londra.

"Traficul aerian și operațiunile de la sol nu au fost afectate iar cursa către Londra a decolat la timp", au punctat reprezentanții aeroportului. 

Articol recomandat de sport.ro
„Merită să-ți sacrifici copilăria pentru o medalie?” Fosta gimnastă, Monica Roșu, a răspuns fără ezitare, la Poveștile Sport.ro
„Merită să-ți sacrifici copilăria pentru o medalie?” Fosta gimnastă, Monica Roșu, a răspuns fără ezitare, la Poveștile Sport.ro
Citește și...
Spălătoriile auto self-service, tot mai căutate de șoferi pentru costuri mici. Numărul afacerilor a explodat
Spălătoriile auto self-service, tot mai căutate de șoferi pentru costuri mici. Numărul afacerilor a explodat

Spălătoriile self-service, adică cele unde șoferii își spală singuri mașina, sunt tot mai populare la noi.

Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control
Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat duminică seară că sistemul de rezidenţiat trebuie regândit, deoarece numărul rezidenţilor este de trei ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul medical românesc.

Infotrafic: Ninsorile afectează traficul în aproape jumătate de țară. Recomandări pentru şoferi
Infotrafic: Ninsorile afectează traficul în aproape jumătate de țară. Recomandări pentru şoferi

Circulaţia se desfăşoară luni dimineaţa în condiţii de iarnă pe drumurile din 19 judeţe, unde carosabilul este parţial acoperit cu zăpadă.

Recomandări
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”

După atacul american de sâmbătă dimineață, Venezuela are astăzi doi așa-ziși președinți. Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Maduro, a acceptat să preia funcția, la insistențele miniștrilor.

Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control
Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat duminică seară că sistemul de rezidenţiat trebuie regândit, deoarece numărul rezidenţilor este de trei ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul medical românesc.

Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare
Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare

Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.