Au primit o nouă șansă. Doi bărbați se pot bucura, din nou, de viață datorită unui transplant de rinichi. Cine este donatorul

×
Codul embed a fost copiat

Noaptea de Anul Nou a adus și șansa unei noi vieți pentru doi bărbați, care sufereau de boli grave. Amândoi au primit, prin transplant, câte un rinichi, și se pot gândi acum să-și reia munca, și mai ales să se bucure de familie.

Sunt recunoscători rudelor donatorului, care au acceptat prelevarea organelor, dar și medicilor care au venit de acasă, de Revelion, ca să le ofere acest ajutor vital.

Cei doi bărbați au fost colegi de salon

Liviu și Mircea au ajuns colegi de salon, după ce, pe 31 decembrie, au fost chemați la Spitalul Parhon din Iași pentru două posibile transplanturi. În total, șapte pacienți au venit aici pentru analize, însă ei au avut cea mai bună compatibilitate cu donatorul.

Liviu este din Iași, are 46 de ani și făcea dializă de trei ori pe săptămână. A mai trecut prin emoțiile unui transplant în urmă cu 16 ani, când i-a donat o bucată de ficat fiicei sale, la acel moment în vârstă de un an.

Liviu Nițicoi, pacient:Mi-am dorit foarte mult să fac un transplant, să scap de dializă. Am doi copii și voiam să mergem în concediu, dar nu puteam. Prima dată, cred că aș pleca undeva măcar câteva zile să uit de dializă”.

Citește și
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

Mircea este un polițist local din Huși, în vârstă de 44 de ani. Din cauza bolii, a trebuit să renunțe la locul de muncă. Acum are planuri mari.

Mircea Vieru, pacient:Vreau să mă întorc la serviciu, să fiu cu familia, să am grija de ei și să fiu tată pentru copiii mei”.

Cele două tranplanturi de rinichi s-au făcut simultan. În blocul operator, de Revelion, au muncit 30 de medici și asistente, cea mai mare echipa chemată de urgență de acasă.

Prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul compartimentului de transplant:Am trimis o echipă care a zburat la București, a operat toată noaptea, apoi o altă echipă de aici a pregătit toată ziua respectivă și toată noaptea toți pacienții”.

Ionuț Nistor, medic primar nefrolog: Doresc să mulțumesc în mod deosebit familiei pacientului care a acceptat să doneze organele, este un gest care a permis o nouă șansă la viață acestor pacienți”.

Donatorul este un bărbat care a murit la 42 de ani, în urma unui accident rutier. Pe lângă rinichi, medicii i-au mai prelevat ficatul, care a rămas pentru transplant în București, și inima, care a ajuns în Elveția.

Articol recomandat de sport.ro
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Citește și...
„Spitalul Grigore Alexandrescu” din București va avea o secție de transplant de ficat pentru copii
„Spitalul Grigore Alexandrescu” din București va avea o secție de transplant de ficat pentru copii

România are de acum o secție de transplant de ficat pentru copii. Este la „Spitalul Grigore Alexandrescu'' din capitală, iar doctorii de aici vor prelua lista de așteptare cu pacienţii care au nevoie de o astfel de intervenție.

Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani
Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

Actorul Alexandru Arșinel a murit, joi, după o lungă perioadă în care s-a confruntat cu probleme medicale, un transplant de rinichi și mai multe internări în spitale.  

Un băiat de 14 ani din Botoșani a salvat cinci vieți după ce a murit
Un băiat de 14 ani din Botoșani a salvat cinci vieți după ce a murit

Un adolescent, care se pregătea să înceapă viața de licean, a devenit erou salvator pentru cinci bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.

Organele prelevate de la pacienți în moarte cerebrală au salvat 12 vieți în ultimele zile
Organele prelevate de la pacienți în moarte cerebrală au salvat 12 vieți în ultimele zile

Viața a căpătat un nou sens pentru 12 bolnavi din România, care așteptau de ani de zile pe lista de transplat.

Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în pandemie a murit
Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în pandemie a murit

Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în România după izbucnirea pandemiei de COVID-19 a murit, joi, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală.

Recomandări
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben

Țara noastră a fost cuprinsă de un val de aer polar, iar acest lucru este resimțit în toate localitățile. S-au înregistrat minime de -10 până la -14 grade Celsius.

Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână
Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână

Gripa continuă să facă victime. S-au înregistrat 8 decese într-o singură săptămână, iar riscurile rămân ridicate, avertizează specialiștii.

Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului
Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului

Regimul de la Teheran este în pragul colapsului întrucât nu are soluții pentru a potoli furia oamenilor, cred tot mai mulți analiști.