MAI: Populaţia din zona de risc potenţial de la Praid a fost evacuată. Salvatorii evaluează situaţia salinei

62543020

Populaţia din zona de risc potenţial din Praid a fost evacuată şi s-a realizat un sistem de apărare împotriva apei, format din 500 de metri liniari de panouri şi aproximativ 14.000 de saci cu nisip.

"Populaţia din zona de risc potenţial a fost evacuată. Menţionăm că se va face o scanare cu aparatură performantă în următoarele ore, iar salvatorii minieri ai Salinei Praid sunt la faţa locului. Este în curs realizarea şi interpretarea măsurătorilor de către ANCPI", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, Agerpres.

În cursul zilei de luni, specialiştii în domeniu vor propune o soluţie temporară prin care apa să nu se mai infiltreze în galeria subterană.

"Deşi drumul public care trece prin zonă nu prezintă niciun risc iminent, s-a dispus măsura preventivă de restricţionare a accesului, fiind prezente în zonă echipaje mixte de poliţie şi jandarmi", arată sursa citată.

Legat de surpările reactivate în zona Minei Telegdy s-a dispus nivelarea suprafaţei în vederea monitorizării eventualelor modificări morfologice.

Citește și
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Potrivit MAI, situaţia este permanent monitorizată, iar măsurile implementate la acest moment asigură deplina siguranţă a localnicilor, dar şi a persoanelor care tranzitează această zonă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual
Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual

Ministerul Sănătăţii a supus, miercuri, dezbaterii publice proiectul unei ordonanţe care va reglementa telemedicina.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.