Iohannis va discuta cu Trump despre vize, dar şi despre gazele ruseşti şi apărare

61891012

Într-o discuţie informală cu presa, preşedintele Iohannis a vorbit despre agenda întâlnirii cu Donald Trump.

Iohannis le-a precizat jurnaliştilor, în discuţia informală de marţi, că există chestiuni foarte importante privind relaţia România-SUA care trebuiau reiterate – atât parteneriatul strategic, cât şi relaţia economică, relaţiile privind politica energetică, dar şi sumele alocate apărării, adică celebra cotă de 2% din PIB, unul dintre subiectele favorite ale lui Donald Trump.

Preşedintele a spus că în Statele Unite există înrgijorări privind creşterea dependenţei Europei de gazele ruseşti. În acest context, spune Iohannis, România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de explorare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră.

În primăvară s-a vorbit despre intenţia gigantului american de a renunţa la proiect, ca urmare a modificărilor legislative anunţate de guvern. În acest context, Iohannis a spus că, în opinia sa, la nivelul Guvernului există disponibilitatea de a reanaliza “chestiuni care nu au fost foarte bine gândite”, printre care OUG 114 şi legea off-shore.

Citește și
Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute duminică din Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar
Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute duminică din Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar

Iohannis îi va cere lui Trump eliminarea vizelor pentru români

Discuţia dintre Iohannis şi Trump ar putea atinge şi subiectul înzestrării armatei, dar şi cel al vizelor – şeful statului insistând să pună problema eliminării vizelor pentru români. “Trebuie ca cineva sa ceară ca să se lucreze la problemă”, a spus Iohannis.

Preşedintele a mai precizat că la Washington există îngrijorări legate atât de situaţia de la Huawei, cât şi de tehnologia 5G. “Unii de la noi nu sunt suficient de îngrijorați. Dacă îi dai unei firme să construiască un camion şi se strică, iei altul. Nu poți sa faci asta și cu 5G”, a spus Iohannis. El a indicat că aceste chestiuni ar putea fi abordate şi într-un viitor CSAT.

Donald Trump îl va primi pe Klaus Iohannis la Casa Albă în 20 august

Articol recomandat de sport.ro
Fanii au „explodat” după ce Marseille și-a schimbat sigla: „Nu știu dacă să plâng sau să vomit”
Fanii au „explodat” după ce Marseille și-a schimbat sigla: „Nu știu dacă să plâng sau să vomit”
Citește și...
Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute duminică din Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar
Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute duminică din Târnăveni, au fost găsite în viață de un pădurar

Cele două copile dispărute duminică după-amiază din Târnăveni au fost găsite în viață luni, 30 martie, de un pădurar, într-o zonă îndepărtată.  

Un copil de 11 ani a plecat la drum cu mașina părinților, în Dâmbovița. A oprit regulamentar la semnul agentului
Un copil de 11 ani a plecat la drum cu mașina părinților, în Dâmbovița. A oprit regulamentar la semnul agentului

Un copil de doar 11 ani a fost surprins în trafic, la volanul unui autoturism, în județul Dâmbovița. Polițiștii au constatat că puștiul, singur în mașină, se plimbase mai bine de doi kilometri. 

Viitură puternică pe râul Putna: familii evacuate, intervenții de urgență cu diguri din saci de nisip
Viitură puternică pe râul Putna: familii evacuate, intervenții de urgență cu diguri din saci de nisip

O viitură produsă pe râul Putna a ținut în alertă oamenii din mai multe localități din județul Vrancea. 

Recomandări
Surse. Planul Guvernului de scădere a prețurilor în benzinării: reducerea de accize la carburanți în trepte, până la 25%
Surse. Planul Guvernului de scădere a prețurilor în benzinării: reducerea de accize la carburanți în trepte, până la 25%

Accizele la carburanți ar urma să fie reduse în cinci trepte, fiecare de câte 5% din valoarea accizei, potrivit unor informații obținute de către Știrile Pro TV despre propunerile Ministerului Finanțelor pentru discuțiile din Guvern și Coaliție.

Concluzie în PSD după noi consultări interne: nimeni nu mai susține actuala formulă cu Bolojan premier
Concluzie în PSD după noi consultări interne: nimeni nu mai susține actuala formulă cu Bolojan premier

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că se află la a patra regională din PSD, şi nimeni din partid nu susţine să rămână cum sunt acum în coaliţie. 