Întâmplarea s-a petrecut la lăsarea serii în localitatea Mogoșani. Băiatul ar fi profitat de faptul că autoturismul părinților era lăsat în fața porții cu cheile în contact.
S-ar fi urcat la volan și ar fi demarat în grabă. Agenții l-au tras pe dreapta pentru un control de rutină. Copilul a oprit la semnalul agentului, dar nu a reușit să dea prea multe explicații.
Este posibil să nu fi fost prima oară când conducea mașina, de vreme ce a parcurs doi kilometri fără incidente, spun poliţiştii, care au întocmit un dosar penal în acest caz.
Băiatul se află în grija bunicii și a unui unchi, pentru că părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Așa că a fost sesizată şi Direcția pentru protecția copilului Dâmbovița, pentru a face o evaluare a situației copilului.