Gest emoționant. Forțele Aeriene Române vor lansa flori deasupra spitalelor din Moldova

62131836

Aviatorii de la Baza 95 Aeriană Bacău vor lansa joi flori deasupra spitalelor din mai multe orașe din Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile depuse de cadrele medicale aflate în prima linie a luptei contra pandemiei de coronavirus.

 

Aeronave de tip IAR-99 Șoim și IAR-330 SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău vor survola joi spațiul aerian al Moldovei și vor lansa flori deasupra spitalelor județene din Botoșani, Suceava, Iași și Focșani, scrie Monitorul de Botoșani.

Aviatorii încearcă astfel să-și exprime recunoștința față de eroii în halate albe care s-au aflat în linia întâi în lupta contra Covid-19.

Misiunile aviatorilor au loc în contextul „Centenarului Aviaţiunii din Moldova”, acțiune dedicată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea primei baze aeriene din regiunea Moldovei – Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii și organizată de Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău.

Citește și
România, vizată de procedura de infringement: UE cere transpunerea completă a directivei ESAP
România, vizată de procedura de infringement: UE cere transpunerea completă a directivei ESAP

 

Baza 95 Aeriană, decorată cu Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de cavaler

 

În acest context, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat marți cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, ca apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice.

Baza 95 Aeriană are în dotare avioane IAR 99 Şoim şi elicoptere IAR 330 PUMA şi are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate.

De asemenea, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe ale Armatei României, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.

De-a lungul timpului, Baza 95 Aeriană a participat cu succes la numeroase exerciţii şi misiuni naţionale şi internaţionale şi este reprezentată cu succes de militari în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
România, vizată de procedura de infringement: UE cere transpunerea completă a directivei ESAP
România, vizată de procedura de infringement: UE cere transpunerea completă a directivei ESAP

Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere către 19 state membre, printre care şi România, pentru că nu au transpus complet Directiva UE 2864 din 2023 privind înfiinţarea şi funcţionarea punctului unic de acces european (ESAP).

Ce a pățit șoferul din Brăila care a fost filmat deplasându-se greu, într-un baston, înainte de a urca în mașina
Ce a pățit șoferul din Brăila care a fost filmat deplasându-se greu, într-un baston, înainte de a urca în mașina

Bărbatul de 58 de ani din Brăila filmat în timp ce se urca la volan, deși abia putea păși sprijinit într-un baston, a fost declarat inapt pentru a conduce. Polițiștii i-au retras deja permisul auto. 

Un poliţist a fost găsit împușcat pe un câmp din Arad. Primele indicii arată o posibilă sinucidere
Un poliţist a fost găsit împușcat pe un câmp din Arad. Primele indicii arată o posibilă sinucidere

Un poliţist în vârstă de aproximativ 40 de ani din judeţul Timiş s-a împuşcat mortal cu un pistol. Trupul neînsufleţit a fost găsit pe un câmp dintr-un sat aparţinător de comuna Secusigiu, judeţul Arad.

Recomandări
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.

Gardienii Revoluției au închis oficial strâmtoarea Ormuz. „Calea navigabilă este închisă pentru inamicii americano-sioniști"
Gardienii Revoluției au închis oficial strâmtoarea Ormuz. „Calea navigabilă este închisă pentru inamicii americano-sioniști"

Forțele de elită iraniene au anunțat vineri, 27 martie, că au obligat trei nave portcontainer să-și schimbe traseul în strâmtoarea Ormuz, declarând oficial că această arteră vitală este închisă navelor care au legătură cu „inamicul".

Sorin Grindeanu, mesaj către premier: ”Ilie, este despre economie, nu despre sărăcie”
Sorin Grindeanu, mesaj către premier: ”Ilie, este despre economie, nu despre sărăcie”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis vineri, la întâlnirea regională a PSD din Oltenia, un mesaj premierului Ilie Bolojan.