Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fenomenul care a apărut în Suedia pe fondul amenințării ruse. Numărul celor care vor să intre în Garda Internă a explodat

Suedia își transformă rezerva militară Garda Internă dintr-o "armată a taților" într-o forță de luptă care a devenit atât de atractivă pentru tinerii din întreaga țară încât liderii militari sunt nevoiți să refuze candidați.

Motivul? Războiul din Ucraina și îngrijorarea tot mai mare - întărită de liderii țării - că Suedia trebuie să se pregătească de război, scrie Politico.

Aceasta este o schimbare uriașă față de ultimii ani, când Garda Națională, o forță de 23.000 de soldați care sprijină armata cu normă întreagă, a căzut în dizgrație după încheierea Războiului Rece. Ulterior, în Garda Internă au început să activeze cetățeni în mare parte de vârstă mijlocie, dintre care mulți nu și-au luat îndatoririle în serios.

Până în 2001, conform unui raport guvernamental, forțele armate erau îngrijorate de scăderea numărului de membri ai Gărzii Interne.

"Când m-am înrolat, aveam 21 de ani, considerabil mai tânăr decât media", a declarat Alexander Raaum, care s-a înrolat în 2009, la aproximativ 18 luni după ce și-a încheiat serviciul militar în artilerie.

"Era ca o rămășiță a Războiului Rece", a descris acesta modul în care Garda Națională suedeză se prezenta atunci.

La câțiva ani după prăbușirea Uniunii Sovietice, guvernul a pus capăt înrolării aproape automate în Garda Internă pentru persoanele care își încheiau serviciul militar. O lată lovutiră a fost bifată în 2010, când recrutările au luat sfârșit.

Dar anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014 și eforturile lui Putin de a începe un război separatist în estul Ucrainei au determinat o regândire amplă a problemelor de securitate în Europa.

Cu toate acestea, până acum doi ani, recrutarea a rămas anemică, iar majoritatea trupelor din Garda Internă nu și-au îndeplinit zilele de serviciu obligatorii. În 2020, numărul membrilor era de aproximativ 20.000, o scădere uriașă față de mijlocul anilor '80, când Garda Internă se baza pe aproximativ 120.000 de persoane.

Amenințarea rusă

Războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei, în 2022, a schimbat complet situația

În acel an, 29.101 suedezi au solicitat să se alăture Gărzii Interne, cu 619% mai mult decât într-un an obișnuit.

De asemenea, organizațiile auxiliare de apărare ale Suediei au înregistrat o creștere a cererilor de aderare.

În primele două săptămâni de război, 640 de persoane s-au alăturat Lottas, o grupare de femei care oferă sprijin logistic armatei. Acesta este numărul de noi aderente pe care Lottas îl primește de obicei într-un an întreg.

Până la sfârșitul anului 2022, o altă organizație auxiliară, Federația Suedeză pentru Educație și Formare în Apărare Voluntară, a primit 3.795 de noi membri - de la doar 46 în anul precedent.

Între timp, o organizație care pregătește șoferi pentru serviciul de apărarea mai largă a țării și-a dublat numărul de noi membri.

De asemenea, războiul declanșat de Vladimir Putin a determinat Suedia să renunțe la politica de nealiniere militară și să solicite aderarea la NATO, împreună cu vecina Finlanda. Cererea Suediei mai așteaptă doar aprobarea Ungariei.

În ultima vreme, avertismentele privind un potențial război în Suedia au fost din ce în ce mai dese. În prima săptămână a acestui an, politicienii și liderii militari suedezi s-au adunat la conferința anuală "Popor și Apărare" cu un mesaj care a dat de gândit.

"S-ar putea să vedem un război în Suedia", a avertizat ministrul Apărării Civile, Carl Oskar Bohlin.

Și premierul Ulf Kristersson a menționat de mai multe ori cuvântul război.

"Un atac armat împotriva Suediei nu poate fi exclus. Războiul poate veni și la noi", a declarat ministrul Apărării, Pål Jonson.

"Avem nevoie de noi unități"

Starea de tensiune din țară determină tot mai mulți suedezi să se alăture Gărzii Naționale.

În primele două săptămâni ale lunii ianuarie, aproximativ 1.200 de persoane au depus cereri de angajare, de patru ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2023.

"În urmă cu 15 ani, mulți oameni priveau Garda Internă ca pe un hobby, precum drumețiile sau vânătoarea", a spus Raaum.

"Acum își dau seama că este o parte crucială a securității noastre", a adăugat acesta.

Konrad Lindblad, care s-a alăturat Gărzii Interne în urmă cu șapte ani, după ce și-a încheiat serviciul militar în 2004, a declarat că prietenii și cunoscuții au început brusc să îl întrebe cum să se alăture. Lindblad a văzut, de asemenea, cum a evoluat propria motivație.

"Când m-am alăturat, am vrut să fac ceva diferit de ceea ce fac în timpul zilei, de lucru la birou și, din moment ce mi-a plăcut să fac serviciul militar, am știut că Garda Națională mi se potrivește", a spus el.

"Dar, odată ce am făcut parte din ea, mi-am dat seama că Garda Internă este o organizație serioasă, aliniată cu restul forțelor armate. Și am început să mă gândesc la motivul pentru care o făceam. O fac pentru că pot contribui la apărarea noastră. Dacă nu o fac oameni ca mine, cine o va face? Nu putem considera de la sine înțeles că Suedia va avea libertate și democrație", a mai spus el.

De fapt, atât de mulți oameni doresc să se înscrie, încât are Garda Internă are probleme în a ține pasul.

Solicitanții trebuie să fie evaluați, iar dacă nu au făcut serviciul militar (ceea ce mulți nu au făcut, deși Suedia a restabilit serviciul militar obligatoriu în mod limitat în 2018), trebuie să urmeze un curs militar accelerat. Și apoi trebuie să li se găsească loc în unitățile din apropiere.

"Locurile noastre libere nu sunt atât de numeroase încât să putem găzdui o mulțime de oameni", a declarat Lindblad.

"Am avea nevoie de noi unități pentru a putea găzdui un număr semnificativ de noi membri, dar acest lucru necesită timp, mai ales că nu poți înființa noi unități formate doar din oameni noi. Pe de altă parte, dacă îi lași pe oameni să aștepte, aceștia își pierd interesul", a încheiat acesta.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult