Europarlamentarul Victor Negrescu cere invalidarea veto-ului Austriei şi sancţionarea unui eventual nou refuz

Schengen
Getty

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită, în plenul Parlamentului European, invalidarea juridică a veto-ului Austriei și compensarea financiară a blocajului.

De asemenea, europarlamentarul cere sancţionarea unui eventual nou refuz privind aderarea României la spaţiul Schengen aşa cum se întâmplă în situaţiile în care statele membre încalcă legislaţia europeană.

”Românii nu mai pot aştepta după mofturile politicienilor de dreapta de la Viena. Această rezoluţie explică foarte clar de ce veto-ul de anul trecut încalcă drepturile cetăţeneşti şi legislaţia europeană. Prin amendamentele noastre arătăm impactul negativ asupra mediului şi pieţei interne, subliniem discriminările create şi solicităm aderarea până la finalul anului a României la spaţiul Schengen”, spune eurodeputatul într-un comunicat oficial.

Potrivit lui Victor Negrescu, ”costurile blocajului trebuie compensate”. ”Cei vinovaţi trebuie să plătească, aşa cum se întâmplă când statele membre încalcă legislaţia europeană", a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu, unul din reprezentanţii din Parlamentul European care au susţinut această rezoluţie şi au ameliorat-o prin mai multe amendamente.

Citește și
atac drone
Noi drone de atac ale Rusiei detectate la granița României. Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea

Europarlamentarul a menţionat faptul că nu este prima dată când românii îşi cer dreptatea şi a solicitat sprijinul instituţiilor europene în atacarea acestui conflict juridic.

”Această rezoluţie preia inclusiv argumentele petiţiei #RomâniaCereSchengen din 2015, pe care am iniţiat-o şi care a fost susţinută atunci de peste 50.000 de persoane şi de Parlamentul European. Şi iată, astăzi ne cerem încă o dată acest drept solicitând Comisiei şi Parlamentului European să apere Uniunea Europeană inclusiv prin atacarea veto-ului Austriei în instanţă. Acum, ori niciodată!", a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Articol recomandat de sport.ro
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Citește și...
Noi drone de atac ale Rusiei detectate la granița României. Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea
Noi drone de atac ale Rusiei detectate la granița României. Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj RO-Alert după un nou atac cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, au transmis duminică reprezentanţii Ministerul Apărării Naţionale.

Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Premii uriașe puse în joc
Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Premii uriașe puse în joc

Duminică, 18 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Cele două proiecte care pot scoate Bucureștiul din frig. Capitala riscă să rămână în improvizații dacă nu se intervine rapid
Cele două proiecte care pot scoate Bucureștiul din frig. Capitala riscă să rămână în improvizații dacă nu se intervine rapid

Un nou val de frig se apropie, iar Bucureștiul joacă, din nou, la loteria încălzirii și a apei calde.

Recomandări
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.

CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri
CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri

CFR SA anunţă că a luat măsuri speciale pentru perioada 17–21 ianuarie, în contextul unei avertizări de vreme deosebit de rece la nivel naţional, cu temperaturi minime prognozate ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius.

Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei

Rusia vizează sistemul nuclear ucrainean de producere a energiei, a declarat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, avertizând că Moscova încearcă să paralizeze reţeaua energetică a Ucrainei.