Descoperire neașteptată făcută de polițiștii din Arad în portbagajul unor mașini și pe bancheta din spate. FOTO

politia de frontiera
Politia de Frontiera Romana

Şase sirieni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, în timp ce încercau să iasă din ţară ascunşi sub anvelope transportate cu două maşini sau sub paturile unor şoferi de TIR.

La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, în timp ce erau verificate două TIR-uri, conduse de cetăţeni turci, sub paturile destinate odihnei, din cabinele celor două vehicule, au fost găsite două persoane.

"Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 19, respectiv 36 de ani, ce intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei", a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

Cei doi turci transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, biscuiţi şi medicamente pentru societăţi comerciale din Anglia şi Cehia.

De asemenea, la PTF Nădlac II, în două maşini înmatriculate în România, conduse de români, au mai fost găsiţi patru migranţi. Aceştia se aflau în portbagaj, respectiv pe bancheta din spate, acoperiţi cu anvelope. În urma verificărilor, s-a stabilit că sunt Siria şi au vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani.

Citește și
retinut
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o

Cei patru şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, în timp ce sirienii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o

Un apel venit de la sute de kilometri a salvat o femeie din Craiova care era bătută de soţ.

Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap
Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap

Este anchetă la o grădiniță din Baia Mare după ce un copil de 4 ani a fost rănit acolo.

Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică
Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, unde au fost depistate cu scabie trei persoane internate.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.