Credință și tradiție în județul Neamț: Sfinții Paisie și Cleopa, recunoscuți oficial la Mănăstirea Sihăstria

canonizare

La mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ a fost oficiată joiastăzi slujba de proclamare a canonizării sfinţilor cuvioşi Paisie şi Cleopa. Sute de credincioşi au luat parte cu evlavie la acest eveniment important din biserica ortodoxă română.

Cei doi preoţi au fost cunoscuţi în viaţa bisericească cu harul prin care s-au apropiat de credincioşi.

Odată cu această slujbă biserica certifică trecerea lor în rândul sfinţilor pentru merite deosebite în cadrul vieţii monahale. Sute de credincioşi au ţinut să ia parte la această slujbă deosebită.

Adriana Pricope: ”E bine că mai găsim timp să ne apropiem de biserică. Este o zi specială pentru noi şi ne bucurăm că am avut ocazia să asistăm la slujba de canonizare”.

Neculai Popovici: Sunt vremuri grele şi dacă ne pierdem şi credinţa pierim ca naţie. Biserica a fost mereu aproape de români şi acum a venit rândul nostru să fin aproape de biserică”.

Citește și
uzina dacia
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Autorităţile au fost şi ele alături de credincioşi. Angajaţi ai ISU au vegheat ca slujba să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi au acordat asistenţă medicală pentru 21 de enoriaşi care au resimţit căldura. Din fericire un a fost necesară transportarea la spital a niciuneia dintre persoanele care au primit îngrijiri.

Irina Popa, ISU Neamţ: ”La faţa locului au fost alocate două echipaje de pompieri, două echipaje SMURD şi un punct medical avansat. În total sunt 35 de cadre militare şi 18 voluntari “Salvator din pasiune” Au fost asistate medical 21 de persoane însă niciuna dintre acestea nu a fost transportată la spital”.

De oficierea slujbei s-a ocupat u sobor de preoţi adunaţi din toate mănăstirile Moldovei ca un omagiu adus vieţii celor care au adus lumina în sufletul a mii de credincioşi de-a lungul vieţii lor.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

România bifează un jalon-cheie din PNRR. Primim peste 375 milioane euro pentru semiconductori și proiecte strategice
România bifează un jalon-cheie din PNRR. Primim peste 375 milioane euro pentru semiconductori și proiecte strategice

România a atins la termen un jalon major din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniul semiconductorilor, cu proiecte de inovare care depășesc 375 de milioane de euro.

Motivul pentru care unul dintre minori ar fi intrat in moarte cerebrală după operația de la Spitalul din Constanța
Motivul pentru care unul dintre minori ar fi intrat in moarte cerebrală după operația de la Spitalul din Constanța

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat, luni, că au demarat o anchetă internă, după ce doi copii au intrat în moarte cerebrală în urma unor intervenţii chirurgicale în unitatea medicală.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.