Conferințele „Despre lumea în care trăim“, la Ateneul Român 18–20 mai 2024. Programul conferințelor

conferinte humanitas

În perioada 18–20 mai, la Ateneul Român, va avea loc cea de-a șaptea ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim“.

Alexandru N. Stermin, Catherine Nixey, Victor Ieronim Stoichiță, Cristian Mureșan, Gabriel Liiceanu, alături de partenerii lor de dialog, Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Mihaela Dedeoglu și Horia-Roman Patapievici.

Biletele pentru accesul în sala Ateneului, cele pentru vizionarea online a evenimentului și abonamentele care permit participarea la toate conferințele acestei ediții sunt disponibile pe platforma Eventbook.

Temele pe care le abordează conferențiarii și partenerii lor de dialog vor fi următoarele:despre relația oamenilor din comunitățile tribale cu natura și despre cum am putea noi, cei din societățile dezvoltate, să recuperăm firescul în relația cu lumea din jur despre povestea răspândirii creștinismului în Imperiul Roman și cum începuturile lui au reprezentat sfârșitul lumii clasice despre imaginea străinului – reprezentarea „celuilalt“ în arta vizuală occidentală despre direcția și relevanța capitalismului într-o lume în schimbare; despre digitalizarea galopantă, deruta clasei de mijloc și inteligența artificială despre modelele ideale de conviețuire și ce anume ne împiedică să le realizăm; despre cum specia umană riscă un suicid planetar având la îndemână soluțiile optime ale supraviețuirii ei.

Seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice „Despre lumea în care trăim“ este organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în colaborare cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, iar prezența invitaților de anul acesta a fost posibilă datorită sprijinului primit din partea companiei DEDEMAN, partener principal.

Citește și
iarna frig bucuresti
Ministrul Energiei: Mi se pare inadmisibil ca în 2026 în capitala României să fie sute de mii de oameni fără acces la căldură

Evenimentele vor fi prezentate de Marius Constantinescu, jurnalist cultural şi realizator TV.

Conferențiarii

ALEXANDRU N. STERMIN este biolog, explorator și profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai unde predă cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. A participat la multe expediții în jungla Americii de Sud, iar în conferința sa din deschiderea festivalului, cu tema „În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura“, va încerca un exercițiu de explorare a relației dintre om și Natură pornind chiar de la una dintre aventurile sale în inima Braziliei. Conferința va fi urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu.

CATHERINE NIXEY, jurnalistă la The Economist și autoarea bestsellerului Epoca întunecării: Cum a distrus creștinismul lumea clasică, distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură, ne va vorbi în conferința cu titlul „Cum se nimicește un demon și cum înving religiile“ despre cum realitatea cu privire la răspândirea creștinismului în Imperiul Roman este mult mai complexă față de cum ne-a fost înfățișată în filmele de la Hollywood – și în nu puține cărți de istorie. Conferința va fi urmată de un dialog cu Cătălin Striblea, jurnalist, realizator de emisiuni de radio și co-host al podcastului Vorbitorincii.

VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ este profesor de istoria artei la Universitatea din Fribourg, Departamentul de științe istorice. În februarie 2007 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar în 2014 a fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres“ al Republicii Franceze. În conferința sa „Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală“ va aborda întâlnirea cu cele patru figuri ale alterității – evrei, nomazi, negri, musulmani – sub semnul vizibilului, o necesitate în condițiile în care reprezentarea acestora are loc în strânsă relație cu încercările unei Europe în căutarea propriei identități. Conferința va fi urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu, realizator RFI România.

CRISTIAN MUREȘAN activează în prezent în cadrul unui cabinet de inteligență economică din capitala Franței. A participat la elaborarea și punerea în practică a strategiilor manageriale pentru numeroase societăți din SUA și Europa Occidentală. A colaborat, mai apoi, în peste 80 de țări, cu cele mai importante instituții guvernamentale și entități private în proiecte din domeniul energiei. În privat, este implicat în laboratoare de idei care promovează liberalismul și integrarea europeană. Conferința sa „Capitalismul încotro?“ va încerca să schițeze un viitor al capitalismului într-o lume incertă, încercată de diverse crize, de la pandemia de COVID-19 la ecologia care chestionează modelele de societate ori la amenințarea inteligenței artificiale. Dialogul care va urma conferinței va fi purtat cu filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu.

GABRIEL LIICEANU, filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică, va închide seria de conferințe de anul acesta de pe scena Ateneului Român cu o temă care ne vizează pe toți și anume „Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?“. Pornind de la modelele ideale de conviețuire – modelul economic, juridic, politic, moral și cultural-educațional –, vom vedea ce anume din paradoxala noastră alcătuire ne împiedică să le realizăm. De ce rămân aceste modele nefuncționale? Nu e oare ridicol ca specia umană să dispară având în buzunar soluțiile optime ale supraviețuirii ei? Asta ar înseamnă ca, în locul „păcii eterne“, să facem experiența unei stări de război neîntrerupt, care ar conduce în cele din urmă la un suicid planetar. Conferința va fi urmată de un dialog cu eseistul Horia-Roman Patapievici.

Găsiți informații detaliate despre conferințe și biografiile complete ale conferențiarilor și ale partenerilor de dialog și pe site-ul oficial, www.lumeaincaretraim.ro.

Programul conferințelor

Eveniment de deschidere - sâmbătă, 18 mai, ora 11.30

Conferință susținută de Alexandru N. Stermin, cu tema „În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura“, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu•

Sâmbătă, 18 mai, ora 17.30

Conferință susținută de Catherine Nixey, cu tema „Cum se nimicește un demon și cum înving religiile“, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea

Duminică, 19 mai, ora 11.30

Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, cu tema „Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală“, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu

Duminică, 19 mai, ora 17.30

Conferință susținută de Cristian Mureșan, cu tema „Capitalismul încotro?“, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu

Eveniment de închidere - luni, 20 mai, ora 19.30

Conferință susținută de Gabriel Liiceanu, cu tema „Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?“, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Ministrul Energiei: Mi se pare inadmisibil ca în 2026 în capitala României să fie sute de mii de oameni fără acces la căldură
Ministrul Energiei: Mi se pare inadmisibil ca în 2026 în capitala României să fie sute de mii de oameni fără acces la căldură

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că i se pare inadmisibil că în 2026, în capitala României, o metropolă europeană, să fie sute de mii de oameni, bolnavi, în vârstă, copii mici, fără acces la căldură.

Două persoane nevaccinate au murit din cauza gripei, în județul Sibiu. Primele victime din acest sezon
Două persoane nevaccinate au murit din cauza gripei, în județul Sibiu. Primele victime din acest sezon

Primele două decese provocate de gripă în județul Sibiu, în acest sezon, au fost raportate la doi pacienți de 90 și 86 de ani, nevaccinați, internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență, a anunțat luni DSP Sibiu.

Drifturile pe zăpadă au lăsat nouă șoferi fără permis în Prahova. Ce amenzi au primit pentru manevre interzise în trafic
Drifturile pe zăpadă au lăsat nouă șoferi fără permis în Prahova. Ce amenzi au primit pentru manevre interzise în trafic

Nouă şoferi au rămas fără permisele de conducere, după ce au fost depistaţi de poliţiştii făcând drifturi pe zăpadă sau manifestând un comportament agresiv în trafic.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.