Compania Termoenergetica anunță lucrări la reţeaua de termoficare din Capitală. Câte blocuri vor rămâne fără apă caldă

×
Codul embed a fost copiat

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) SA anunţă că se vor desfăşura lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice.

Zonele în care se vor face reparații vor fi: sectoarele 1, 2, 4, 5 şi 6 din Capitală. Peste 420 de blocuri vor rămâne fără apă caldă pe perioada lucrărilor, primele dintre aceste intervenţii fiind estimate a fi finalizate joi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Termoenergetica, vor fi făcute următoarele intervenţii:

1. Reţeaua termică primară - Magistrala Pajura - conducte cu diametre de 300 mm şi 400 mm. Se vor executa lucrări de reparaţie pe strada Jiului, în zona Bulevardului Bucureştii Noi, precum şi în zona străzilor Băiculeşti şi Pajurei din Sectorul 1. Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic primar către 6 puncte termice (90 de blocuri) şi aproximativ 60 de module, până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1998, această porţiune de reţea având peste 25 de ani de funcţionare.

2. Reţeaua termică primară - Magistrala Flora - conductă Dn 500 mm, în zona Pieţei Domenii, pe Bulevardul Ion Mihalache din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic către 15 puncte termice (104 blocuri) până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.

Citește și
apa calda
Aproape 1.000 de blocuri din București rămân fără apă caldă în perioada următoare. Care sunt sectoarele afectate
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

3. Reţeaua termică primară - conductă Dn 500 mm, în zona Căii Griviţa din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparaţie, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către 5 puncte termice (21 blocuri) până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1981, această porţiune de reţea având aproape 45 de ani de funcţionare.

4. Reţeaua termică primară - conductă Dn 400 mm, în zona Bulevardului Lacul Tei şi a străzii Judeţului din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţie, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (104 blocuri) până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.

5. Reţeaua termică primară - conducte cu diametre cuprinse între 200 mm şi 600 mm - pe strada Luică din Sectorul 4. Se vor executa lucrări în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Lotul 4, Obiectivul 20, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 3 puncte termice (64 blocuri) din 24 iulie până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1972, această porţiune de reţea având peste 50 de ani de funcţionare.

6. Racordul comun al punctelor termice "2 şi 3 Sălaj" - conductă Dn 250 mm - în zona străzii Dunavăţ şi a Şoselei Sălaj din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 20 de blocuri până în 26 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având peste 45 de ani de funcţionare.

7. Reţeaua termică primară - conductă Dn 400mm, în zona intersecţiei Bulevardelor Iuliu Maniu cu Doina Cornea din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparaţie şi înlocuire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 11 blocuri până în 2 august, orele 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzatoare tronsonului pe care se execută lucrări este 1968, această porţiune de reţea având peste 55 de ani de funcţionare.

8. Reţeaua termică primară pe strada Valea Cascadelor şi racordul punctului termic "10 Liniei" - conductă Dn 200mm în strada Bârsăneşti din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparaţie şi înlocuire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă calda către 8 blocuri până în 25 iulie. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzatoare tronsonului mentionat este 1982, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

”Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Pe măsură ce lucrările sunt finalizate şi ruta de alimentare cu agent termic permite furnizarea agentului termic, punctele termice sunt repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, au transmis reprezentanţii companiei.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Românii au invadat litoralul. Recomandarea unui barman în zilele caniculare: Ce să bem când e atât de cald
Românii au invadat litoralul. Recomandarea unui barman în zilele caniculare: Ce să bem când e atât de cald

Peste 120.000 de turiști sunt pe litoral în acest weekend. Fie că au ales stațiunile din sud pentru a fi aproape și de festival sau Mamaia - doar pentru plajă - s-au bucurat cu toții de briză, de apa caldă și de băuturile reci care au mai potolit zăduful.

Aproape 1.000 de blocuri din București rămân fără apă caldă în perioada următoare. Care sunt sectoarele afectate
Aproape 1.000 de blocuri din București rămân fără apă caldă în perioada următoare. Care sunt sectoarele afectate

Aproape 1.000 de blocuri din sectoarele 2,3,4,5,6 rămân fără apă caldă în perioada următoare, ca urmare a unor lucrări de înlocuire, modernizare, reparaţii la reţeaua de termoficare.

Cât costă un prânz la mare, în minivacanța de Rusalii. Peste 100.000 de oameni au ajuns la plajă
Cât costă un prânz la mare, în minivacanța de Rusalii. Peste 100.000 de oameni au ajuns la plajă

În prima zi a vacanței de Rusalii, peste o sută de mii de oameni au ajuns la plajă, mai ales că litoralul a fost singura fâșie de teren cruțată de caniculă. Briza, nemărginirea mării, soarele generos și apa caldă i-au îmbiat pe mulți să se relaxeze.

Recomandări
Gălățenii rămași pe drumuri din cauza inundațiilor au primit mâncare și haine într-o tabără. „E apa până-n tavan”
Gălățenii rămași pe drumuri din cauza inundațiilor au primit mâncare și haine într-o tabără. „E apa până-n tavan”

A fost încă o noapte grea în localitățile din județul Galați, lovite de inundațiile care au lăsat în urmă un adevărat dezastru.

Circulaţie oprită pe mai multe drumuri din Galaţi. În Arad, se circulă pe un singur fir pe DN 7, din cauza aluviunilor
Circulaţie oprită pe mai multe drumuri din Galaţi. În Arad, se circulă pe un singur fir pe DN 7, din cauza aluviunilor

Circulaţia este oprită luni dimineaţă pe un tronson de drum naţional şi pe două tronsoane de drumuri judeţene din judeţul Galaţi, grav afectat de inundaţii.

Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”

Bărbatul arestat duminică pentru presupusa tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump este un constructor de case din Hawaii, susținător al democraților și al războiului din Ucraina. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”, spunea la un moment dat.