Caz uluitor la Spitalul din Oneşti. Un paznic a fost înjunghiat de un pacient adus beat la Urgențe

×
Codul embed a fost copiat

Incident grav, sâmbătă dimineaţă la spitalul din Oneşti. Un agent de pază a fost înjunghiat de un pacient recalcitrant adus la Urgențe.

Agentul a fost atacat și rănit în zona inimii, iar medicii spun că printr-o mare şansă a scăpat cu viață. Poliţiştii au deschis o anchetă și analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Pacientul de 71 de ani a fost adus dimineaţa la triaj în stare de ebrietate. Recalcitrant, individul a vrut inițial să o agreseze pe asistentă, iar când agentul de pază a intervenit, scandalagiul l-a atacat.

Anamaria Băncescu, medic şef UPU Oneşti: „Scoate un briceag, un cuțit de dimensiuni mai mici cu care îl atacă pe agentul de pază înjunghindu-l în regiunea inimii. Norocul a fost că obiectul ascuțit a fost de dimensiuni mici.”

Deși rănit, agentul în vârstă de 35 de ani a reuşit să îl imobilizeze pe agresor și să-i ia arma. A fost apoi condus de un coleg într-o rezervă unde s-a prăbușit.

Citește și
Pompieri
Două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o locuință din Bistrița. Intervenția de urgență a pompierilor

Ionela Popa, asistentă: „Agentul a văzut că are tendinţa să vină spre pat, s-a ridicat şi a încercat să îl imobilizeze ca să nu vină spre mine.”
Reporter:
Vă simţiţi în siguranţă la serviciu?
Ionela Popa, asistentă: Nu. Sincer, nu.

Conducerea spitalului spune că incidentul putea fi evitat dacă legislaţia ar fi fost schimbată pentru a proteja personalul medical.

Gelu Nicolcea, manager spital Oneşti: „Considerăm deosebit de important întărirea legislaţiei privind pedepsirea agresiunilor şi încadrarea acestora ca infracţiuni grave pentru a proteja personalul medical.”

Agentul rănit este internat în secţia de chirurgie. Poliţiştii îl cercetează deocamdată pe agresor pentru loviri sau alte violenţe, însă încadrarea se poate modifica dacă procurorul constată că viaţa agentului a fost pusă în pericol.
 

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o locuință din Bistrița. Intervenția de urgență a pompierilor
Două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o locuință din Bistrița. Intervenția de urgență a pompierilor

Două persoane au suferit, vineri, intoxicate cu monoxid de carbon într-o locuinţă din Bistriţa, fiind necesară intervenţia mai multor echipaje.

Avertisment în România după tragedia din Elveția. Șeful DSU: Folosirea artificiilor în inerior nu e un lucru corect
Avertisment în România după tragedia din Elveția. Șeful DSU: Folosirea artificiilor în inerior nu e un lucru corect

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, în urma incendiului din Elveţia în care zeci de oameni au murit, ”trebuie să înveţe lumea că folosirea focurilor de artificii în interior nu este un lucru deloc corect”.

Facturile la gaze, din 2026: ce se întâmplă cu plafonarea și de ce prețurile devin din ce în ce mai greu de anticipat
Facturile la gaze, din 2026: ce se întâmplă cu plafonarea și de ce prețurile devin din ce în ce mai greu de anticipat

După reliberalizarea pieței de energie electrică în 2025, anul 2026 ar putea aduce și reliberalizarea pieței gazelor naturale pentru consumatorii casnici din România.

Recomandări
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.

Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare
Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare

Meteorologii au emis, vineri, estimările pentru perioada 05.01.2026 - 02.02.2026, care arată temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării.

Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă
Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă

Bulgaria a trecut la Euro de la 1 ianuarie, însă mulți comercianți nu s-au pregătit pentru schimbare. Clienții care au vrut să plătească în moneda europeană au avut o surpriză: fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară.