Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât costă un buchet de flori ideal pentru prima zi de școală. „Este minimul ce putem să oferim”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se apropie prima zi de școală, momentul în care se vând foarte multe flori.

Copiii vin la cursuri măcar cu un buchet pentru doamna învățătoare, așa că în țară au intrat deja TIR-uri încărcate cu flori din Olanda, Columbia sau Ecuador. 

Florarii le țin la rece, iar unii le vor aranja în funcție de comenzile primite de la părinți. Prețul de pornire: 50 de lei buchetul.

Trandafirul „freedom" roșu din Columbia. A călătorit mai întăi cu avionul până în Olanda și apoi cu TIR-ul până la noi. Ambalajul e foarte important pentru ca floarea să ajungă proaspătă la client. 

Mădălina Botez, manager florărie: „Întotdeauna trandafirii de Columbia vin cartonați. Par micuți inițial, dar puși în apă se fac o frumusețe".   

Citește și
gravida BT
Altar de flori în fața Maternităţii din Botoşani, în memoria gravidei de 26 de ani care a murit în spital

Din TIR-uri frumusețile ajung în florării, unde se fac zilele acestea buchetele pentru începutul de an școlar.

Mii de fire viu colorate au ajuns din străinătate în depozitele florăriilor. Camerele frigorifice sunt pline cu flori care sunt ținute la 3 grade celsius pentru a se menține proaspete până când începe școala.

Un fir de trandafir se vinde cu cel puțin 10 lei, la fel și firul de crizantemă. Un crin costă 30 de lei, iar gerbera de la 6 lei firul. Un buchet nu are cum să coste așadar mai puțin de 50 de lei, ne previn florarii.

Angelica Dragu, manager florărie: „Ne chinuim la prețurile de azi. Ne chinuim să facem un buchet de 50 de lei. Adică este minimul ce putem să oferim".

Cristina Rădulescu, manager florărie: „Un buchet mix din trandafiri, mini gerbera, crizantemă, verdeață, are și volum și culoare".

Pentru că este cel mai aglomerat moment din an, unele florării funcționează doar cu precomenzi. Se fac liste inclusiv în orașele mici. Într-o florărie din Motru, județul Gorj, s-a dat startul cu mai mult de două săptămâni înaintea începerii școlii.

Elena Cămărașu, proprietara florăriei: „Câștigăm timp. Clientul e super mulțumit la final".

Cei care vor ceva special caută aranjamente florale care pot costa câteva sute de lei. Conform Institutului Național de Statistică, România a importat anul trecut flori în valoare 76 de milioane de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult