Călin Georgescu ajunge din nou în fața judecătorilor. Speră să scape de controlul judiciar

62526649
Inquam Photos / George Calin

Călin Georgescu ar putea scăpa luni de controlul Judiciar, dacă magistrații Judecătoriei Sectorului 1 îi vor admite cererea. 

Instanța este așteptată să se pronunțe luni asupra contestației fostului candidat împotriva deciziei procurorilor de prelungire a măsurii preventive.

Călin Georgescu a atacat decizia procurorilor de a-i prelungi controlul judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni.

în a doua jumătate a lunii aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi informat despre prelungirea cu 30 de zile a măsurii controlului judiciar în cazul său. Ulterior, Georgescu a depus, la Judecătoria Sectorului 1, o plângere împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi controlul judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei sale electorale din 2024, când a declarat zero cheltuieli.

În cadrul măsurii controlului judiciar, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, având mai multe interdicţii, cum ar fi aceea de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi de a posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter fascist, legionar, antisemit, rasist sau xenofob.

Citește și
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”

Călin Georgescu a mai contestat măsura controlului judiciar şi la sfârşitul lunii februarie, însă Judecătoria Sectorului 1 i-a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare a controlului judiciar în acelaşi dosar.

În 26 februarie, Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale din 2024 şi declaraţiile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.

Georgescu este acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral din 2024.

În 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, argumentul invocat fiind decizia Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”

Codul galben care acoperă trei sferturi din țară a adus ninsoare la munte, așa că cei care iubesc sporturile de iarnă au motive de bucurie.

Adolescent de 17 ani din Capitală, acuzat de trafic internațional și intern de droguri. Ce s-a descoperit la percheziții
Adolescent de 17 ani din Capitală, acuzat de trafic internațional și intern de droguri. Ce s-a descoperit la percheziții

Un adolescent de 17 ani, acuzat de trafic internațional și intern de droguri, a fost arestat pentru 30 de zile.

Accident neobișnuit. Un autoturism a ajuns pe acoperişul unei case, într-un sat din Prahova
Accident neobișnuit. Un autoturism a ajuns pe acoperişul unei case, într-un sat din Prahova

Un autoturism a ieşit de pe şosea, sâmbătă seară, şi a ajuns pe acoperişul unei case din satul Coşărele, judeţul Prahova, în condiţii care urmează să fie stabilite.

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.