Polițiști din Ploiești, chemați să identifice cadavrul unei femei într-o clădire. Ce au găsit de fapt

politie
Shutterstock

Un bărbat din Poliești a descoperit marți după amiază un sac de dormit, legat cu sfoară și a anunțat autoritățile. În acesta s-ar fi aflat trupul neînsufleţit al unei femei.

UPDATE Poliția a anunțat că sacul suspect descoperit recent nu a fost manipulat de agenți, pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice și că, în acesta se afla, de fapt, un manechin.

„Ulterior, în prezența specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, precum și a experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, și nu un cadavru, așa cum s-a presupus inițial.În continuare, se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care obiectul respectiv a fost abandonat în acel loc, precum și pentru identificarea persoanei/persoanelor care l-au plasat acolo”, a transmis Poliția.

Știre inițială

Cadavrul era înfăşurat într-un sac de dormit şi legat cu sfoară în zona genunchilor. Un bărbat care a mers să cureţe terenul din zona casei părăsite a fost cel care a făcut descoperirea.

Citește și
politie
Un tânăr de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din Ploieşti. Două persoane au fost arestate

Oficialii Poliţiei judeţene Prahova anunţă că, marţi după amiază, un bărbat a sunat la 112 anunţând că, în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului, a descoperit cadavrul unui om.

„La faţa locului s-a deplasat, de urgenţă, o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, criminalistică şi ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, la faţa locului se deplasează specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică.

În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate”, anunţă Poliţia Prahova.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este vorba despre cadavrul unei femei, care era înfăşurat într-un sac de dormit legat cu sfoară în zona genunchilor. Din sac se vedeau unghiile de la picioare.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei în urma căreia va f stabilită cauza decesului.

Bărbatul care a făcut descoperirea a declarat că mersese în curtea imobilului părăsit pentru a face curăţenie, în condiţiile în care în zonă crescuseră bălării şi era gunoi.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

O femeie de 54 de ani din Ploiești a fost reținută de DIICOT pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei. Aceasta ar fi forțat o persoană cu handicap să cerșească zilnic, însușindu-și banii obținuți și indemnizația lunară de handicap a victimei.

Un tânăr de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din Ploieşti. Două persoane au fost arestate
Un tânăr de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din Ploieşti. Două persoane au fost arestate

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din municipiul Ploieşti, în acest caz fiind efectuate mai multe percheziţii şi două persoane, arestate preventiv.

Cum au jefuit zeci de oameni un magazin din Ploiești. VIDEO
Cum au jefuit zeci de oameni un magazin din Ploiești. VIDEO

Un magazin din Ploiești a fost jefuit în mod spectaculos, într-un mod care amintește de scene din filme.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.